X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ce crede CNA despre vînzarea Stadionului Republican

14 iun. 2018,, 15:40   Societate
4478 1

Centrul Național Anticorupție (CNA) evită să se expună asupra oportunității încheierii contractului de vînzare-cumprare a terenului pe care a fost amplasat Stadionul Republican.

În raportul de expertiză realizat de CNA la proiectul de lege, care are drept scop desființarea Stadionului Republican din municipiul Chișinău, proprietate publică a statului cu suprafața de 5,1814 ha și asigurarea construcției sediului Ambasadei Statelor Unite ale Americii, se menționează că de administrarea și deetatizarea proprietății publice este responsabil Ministerul Economiei și Infrastructurii și că nu ține de competența funcțională a Centrului. Prin urmare, nu poate să se pronunțe asupra oportunității semnării unui contract de vînzare-cumpărare a terenului respectiv.

CNA precizează doar că gestionarea eficientă a patrimoniului public trebuie să fie efectuată doar prin asigurarea unei transparențe maxime la determinarea valorii bunului imobil, la negocierea prețului și la condițiile contractului de vînzare-cumpărare a terenului.

Potrivit informațiilor prezentate de Agenția Proprietății Publice, în perimetrul terenului sînt amplasate 13 construcții proprietate privată ale persoanelor fizice și juridice, iar asupra terenului sînt aplicate grevări de către fostul Minister al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Guvernul Republicii Moldova și Curtea de Apel Chișinău.

Astfel, Agenția consideră că ar fi oportun ca în proiectul de lege să se precizeze suprafața terenului liberă de bunuri imobile proprietate privată, inclusiv de alte construcții nedemolate care fac parte din capitalul social al SA ”Stadionul Republican”, aflată în proces de lichidare cu ridicarea grevărilor din Registrul bunurilor imobile și inițierea procedurii de divizare a terenului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?