X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Patru polițiști au fost răniți în urma unui grav accident rutier

25 apr. 2021,, 11:32   Societate
3368 0

Patru polițiști au avut de suferit în urma unui grav accident rutier, unul dintre ei a fost strivit de un automobil în timp ce documenta un șofer în stare de ebrietate la volan. Cazul a avut loc noaptea trecută în jurul orei 01:55.

Un echipaj de patrulare al Direcției de patrulare Nord a INSP, aflîndu-se pe strada Aerodromului din municipiul Bălți au stopat un automobil de marca Opel care se deplasa neuniform, condus de un tînăr de 19 ani, ce avea ca pasager un alt tînăr de 20 de ani. În urma testării alcoolscopice s-a stabilit că șoferul avea o concentrație de 0,80 mg/l alcool în aerul expirat.

Imediat acesta a fost înlăturat de la volan, fiind solicitată intervenția altui echipaj pentru evacuarea automobilului la parcarea specială.

Ajunși la fața locului, polițiștii din al doilea echipaj, au continuat procedura de documentare împreună cu colegii din primul echipaj, avînd cu toții girofarele automobilelor de serviciu conectate regulamentar.

La un moment dat, din direcția străzii Ștefan Cel Mare spre Aerodromului, cu viteză excesivă se deplasa automobilul de marca Toyota, conducătorul căreia a pierdut controlul volanului și s-a tamponat în automobilele ce staționau pe acostament, tamponînd un polițist de 28 de ani și strivind între două automobile, un alt polițist de 31 de ani. Alți doi polițiști, dar și persoanele aflate la fața locului s-au ales cu diverse traumatisme.


În rezultatul documentării cazului s-a stabilit că, la volanul automobilului Toyota se afla un bărbat de 35 de ani, în stare de ebrietate, cu o concentrație de alcool de 0,77 mg/l, avînd ca pasageră o femeie de 47 de ani.

Inițial șoferul din automobilul Toyota a încercat să mintă, declarînd că la volan s-ar fi aflat femeia, însă în urma documentării cazului s-a stabilit că în timpul producerii accidentului rutier, la volanul automobilului Toyota se află bărbatul de 35 de ani care conducea în stare de ebrietate.

Actualmente, doi polițiști se află la spitalul de urgență din Bălți în stare gravă și alți doi sînt internati în stare de gravitate medie.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?