X 
Arşiţa stiri: 195
Jocurile Olimpice stiri: 161
Transnistria stiri: 1458

Calmîc despre rezolvarea restanțelor salariale la CFM

7 dec. 2016,, 10:20   Societate
3139 3

Foto: sputnik.md

"Problema restanţelor salariale la "Calea Ferată din Moldova" este una sistemică, ce trebuie să fie soluţionată cu eforturi comune", consideră viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc.


Potrivit agenţiei cu referire la surse din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), la şedinţa Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, ministrul a spus că angajamentele referitoare la achitarea datoriilor trebuie să fie respectate şi realizate.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a menţionat că datoriile s-au format din cauza gestionării ineficiente a întreprinderii de stat de către fostele conduceri. El a spus că nu ajung bani pentru achitarea datoriilor din cauza reducerii semnificative a fluxului de mărfuri transportate din cauza conflictului dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, dar şi din lipsa unor tarife clare cu Transnistria.

"Atunci cînd am fost numit în funcţie, datorii erau şi la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti, dar şi la Aviaţia Civilă. La ziua de azi am reuşit lichidarea acestora, rămînînd doar datoriile preluate de la Calea Ferată", a spus ministrul.

Potrivit lui, în 2017 va demara procesul de reformare a întreprinderii, în urma căreia urmează a fi disponibilizaţi 3 mii de angajaţi.

"Conform contractului colectiv de muncă, fiecare salariat, eliberat la iniţiativa angajatorului, trebuie să primească cîte 2 mii de lei pentru fiecare an lucrat, dar, din lipsa banilor, nu putem realiza acest lucru, ceea ce tergiversează reforma despre care se vorbeşte de mult timp", a spus Chirinciuc.

El a ţinut să sublinieze şi necesitatea subvenţionării de către stat a transportului de pasageri intern şi internaţional la Calea Ferată.

"Toate ţările din lume subvenţionează acest transport, pe cînd noi generăm pierderi anuale. Venim cu iniţiative, dar Guvernul spune că nu are bani", a spus el.

Potrivit datelor CNSM, la "Calea Ferată din Moldova", unde lucrează circa 10 mii de persoane, suma restanţelor salariale a depăşit 127 mil. lei. În 2015, sindicatele din ramură au încheiat un acord cu conducerea întreprinderii, care s-a angajat timp de un an să lichideze datoriile la salarii. Acordul nu a fost respectat. În urma multiplelor proteste ale feroviarilor, s-a început achitarea lunară a salariilor, dar au rămas datoriile adunate din anii precedenţi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав