La 30 septembrie 2016, delegaţia Republicii Moldova, condusă de viceprim-ministrul, ministrul Reintegrării Republicii Moldova Gheorghe Balan, a participat la funeraliile fostului preşedinte al Statului Israel, Shimon Peres, relatează NOI.md.
În legătură cu acest eveniment, a fost transmis mesajul de compasiune din partea preşedintelui Republicii Moldova, adresat omologului său israelian.
De asemenea, șeful delegaţiei Republicii Moldova a adus sincere condoleanţe autorităţilor israeliene şi familiei îndoliate în legătură cu încetarea din viaţă a unei personalităţi marcante şi a unui susţinător activ al păcii, ale cărui merite au fost recunoscute prin oferirea Premiului Nobel pentru Pace.
Fostul președinte al Israelului Shimon Peres a decedat pe 28 septembrie la Tel Aviv, la vîrsta de 93 de ani .
Precizăm că la începutul lunii septembrie a decedat și președintele Uzbekistanului Islam Karimov, însă niciun oficial din Republica Moldova nu a mers la înmormîntarea lui.
Adăuga comentariu