X 
Cutremure stiri: 503

E posibil ca cazinourile să fie scoase în afara Chișinăului

27 iun. 2016,, 12:35   Capitala
2929 1
Foto: kazino.com

La următoarea ședință, din 28 iunie, Consiliul Municipal Chișinău (CMC) va examina o serie de inițiative cu privire la înăsprirea măsurilor vizavi de cazinouri și sălile cu aparate de joc.


În special, pentru localurile cu jocuri de noroc sînt propuse majorarea taxelor la bugetul local de 10 ori, iar localurile să fie scoase în afara capitalei. Aceasta a fost declarația, făcută la briefing, după ședința operativă a Primăriei, din 27 iunie, de șeful fracțiunii Partidului Socialiștilor (PSRM) în CMC Ion Ceban, transmite NOI.md.

"Contribuția proprietarilor de cazinouri și a localurilor cu aparate de joc la bugetul municipal Chișinău nu corespunde realităților", consideră socialiștii. Potrivit calculelor lor, taxele pentru proprietarii de cazinouri trebuie să fie majorate pînă la un milion de lei, în loc de 100 de mii de lei anual, achitați în prezent, iar proprietarii sălilor cu jocuri de noroc trebuie să plătească taxe în valoare de 500 mii de lei anual.

"Speram că consilierii vor susține aceste modificări la ședința de mîine", a spus Ceban.

Președintele fracțiunii PSRM a reamintit, de asemenea, despre problema dureroasă a accesibilității cazinourilor. "Cazinourile ar trebui să fie transferate în afara Chișinăului. Acest proiect de lege a fost propus Parlamentului cu mult timp înainte, dar la nivel legislativ această idee nu a fost susținută. Sperăm că vom reuși să realizăm acest lucru la nivel municipal. Cazinoul face multe familii nefericite. Oamenii devin dependenți, cheltuindu-și acolo ultimii lor bani. În plus, acolo sînt lăsați să intre minorii, ceea ce este inacceptabil", este convins consilierul municipal.

Anterior, Guvernul a venit cu inițiativa de oferi o zonă limitată pentru desfășurarea activității jocurilor de noroc, care ar fi localizată în afara marilor localități. Potrivit autorilor inițiativei, acest lucru ar permite simplificarea procedurilor de monitorizare a activității legate de jocurile de noroc.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав