Foto : votarea.com |
Opinia aparține fostului ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruța, care afirmă că demisia anunțată de Drăguțanu și Moloșag a fost necesară pentru a convinge FMI să nu mai vină la Chișinău.
„Iată şi prima decizie, chiar în prima zi, a noului guvernator al BNM: fostul prim-viceguvernator al BNM este numit consilier al guvernatorului pe probleme strategice.
Deci, poftim şi prima confirmare: atunci, în septembrie 2015, demisia anunţată şi de prim-viceguvernatorul BNM împreună cu guvernatorul, după șapte ore de consultări, a fost necesară doar pentru a convinge FMI să nu mai vină în Chişinău. Nu era pregătită guvernarea pentru negocieri şi reforme, ba mai mult – prezenţa celor de la FMI avea să le încurce nişte lucruri, care au urmat. Nu a avut în gînd fostul viceguvernator să plece de la BNM. De aceea va fi consilier în continuare la BNM. Aşteptăm următoarele decizii, care să confirme şi alte lucruri”, a comentat Veaceslav Negruța.
Fostul ministru a mai remarcat că deși hotărîrea Parlamentului prevedea că Cioclea va prelua mandatul de guvernator pe 12 aprilie, de facto acest lucru s-a întîmplat pe 11 aprilie.
„În Parlament se hotărâse din 12 aprilie demisia şi noua investitură (pentru asta votase majoritatea), nu? … Iar în hotărârea publicată deja e 11 aprilie. Ce mai contează pentru ce ridici mâna, dacă oricum va fi cum trebuie”, a adăugat Negruța.
Adăuga comentariu