După ce timp de 10 săptămîni consecutive piața carburanților din Republica Moldova a fost marcată de nivelul scăzut al prețurilor la pompă, care se datora cotațiilor Platts în descreștere și aprecierii tot mai accentuate a monedei naționale în raport cu dolarul SUA, actualmente ANRE atestă o ușoară revenire atît a cotațiilor Platts, cît și a cursului de schimb leu/dolar SUA. Analizînd evoluțiile ulterioare posibile, Agenția constată că acest fapt ar putea determina în următoarea perioadă o direcție de recuperare a prețurilor.
Prin urmare, după o scădere cumulativă la benzina COR 95 de 3,04 lei/litru și la motorina standard de 2,91 lei/litru, săptămîna curentă prețul la benzină a recuperat 4 bani, în timp ce motorina rămîne a fi comercializată încă la cel mai mic preț din ultimele 16 luni.Astfel, pentru următoarele trei zile, 21.09.2024-23.09.2024, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de:
ANRE continuă să urmărească îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism este unul extrem de transparent și garantează corectitudine maximă la formarea prețurilor pentru produsele petroliere.
Adăuga comentariu