Astfel, specialiștii anunță Cod Galben, fenomenul vizat fiind canicula.
Intervalul de acțiune: 23.07.2024. Mîine, temperatura maximă a aerului în jumătatea de sud a țării va atinge valori de +33°C și mai mult.
Canicula este un fenomen meteorologic tot mai des înregistrat în contextul schimbărilor climatice la nivel global, ce se caracterizează prin temperaturi anormal de ridicate (de peste 10 grade Celsius, față de temperatura medie a zonei geografice respective), avînd efecte negative asupra sănătății și a mediului.Vremea caniculară dereglează întreg echilibru al organismului, provocînd stări de stres, astenie fizică şi nervoasă, migrene, moleşeală, insomnie, surmenaj fizic şi intelectual, deshidratare, acutizarea bolilor cronice, etc. Cei mai vulnerabili sînt copii mici, persoanele în etate și cele cu boli cronice, gravidele, persoanele care lucrează în aer liber, persoanele fără adăpost, etc.
În contextul avertizării meteorologice, Primăria Chișinău amintește că, în scopul combaterii efectelor cauzate de vremea caniculară, în zonele aglomerate din oraș, sînt instalate puncte de prim ajutor.
Cetățenii sunt încurajați să utilizeze aceste corturi de prim ajutor, unde se vor putea hidrata, respectiv, cere ajutor, în caz de necesitate, și să fie atenți la nevoile celor din jur, în special, ale persoanelor vulnerabile, precum copiii și vîrstnicii.
Adăuga comentariu