X 
Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4075

Examene auto la Soroca: Cu ce anunț important vine ASP

1 iul. 08:30   Societate
6006 0

Agenția Servicii Publice (ASP) anunță că începînd de astăzi, 1 iulie 2024, în cadrul secției de calificare a conducătorilor auto din Soroca nu va mai putea fi susținută proba practică a examenului auto, ci doar cea teoretică.

„Decizia a fost luată după examinarea infrastructurii rutiere a orașului Soroca, care, la moment, nu corespunde cerințelor de exigențe necesare evaluării obiective a competențelor acumulate de candidat pe trasee diversificate, în contexte și situații variate, ce ar putea apărea într-un trafic rutier intens (intensitatea circulației rutiere este foarte redusă, practic nu există intersecții cu grad sporit de complexitate, sînt foarte puține semafoare, nu pot fi diversificate rutele de examinare, este redusă posibilitatea distribuirii aleatorii a candidaților către examinatori)”, se arată în mesajul ASP, notează Noi.md cu referire la realitatea.

Candidații care au absolvit unitățile de instruire a conducătorilor de vehicule din raionale Soroca, Drochia și Florești și susțineau anterior examenele practice la Soroca vor putea susține proba practica în cadrul secțiilor de calificare a conducătorilor auto din municipiile Bălți, Edineț, Orhei.

„Totodată, menționăm că cetățenii au opțiunea de a susține examenele auto (teorie și practică) în cadrul celor trei secții de examinare din municipiul Chișinău, indiferent unde au făcut școala de șoferi.

Candidații pot selecta una din următoarele subdiviziuni din capitală: str. Salcîmilor, 28; str. Calea Ieșilor, 14 și str. Academician Sergiu Rădăuțanu, 1”, se mai arată în mesajul emis de reprezentanți.

0
0
2
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?