Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4062

În Ucraina a fost inaugurat un muzeu-galerie dedicat lui Mihai Grecu

27 mai. 15:45   Societate
2449 0

În localitatea Semisotka, regiunea Odesa din Ucraina a fost deschis primul muzeu-galerie, dedicat pictorului moldovean Mihai Grecu.

Muzeul a fost amplasat într-o casă din sat, unde au fost vernisate obiecte de epocă și copii ale picturilor artistului.

După cum a declarat fondatorul muzeului, organizatorul evenimentului, mecenatul Alexandr Palariev, 16 artiști din Ucraina au pictat copii ale lucrărilor lui Mihai Grecu, originalele cărora din epoca sovietică sînt în Galeria Tretiakov din Moscova, care, din păcate, ne sînt acum inaccesibile.

Potrivit moldpres, prezentă la eveniment, Valeria Suruceanu, directorul Muzeului de Istorie din Chişinău, a menţionat că în Republica Moldova, deocamdată, nu există un muzeu dedicat lui Mihai Grecu.

„Aţi reuşit să faceţi un lucru mare, pentru care meritaţi tot respectul. O ţară în care se deschid muzee pe vreme de război este de neînvins”, a declarat Valeria Suruceanu.


La inaugurarea muzeului au participat delegaţii din satele Copceac şi Volintiri din raionul Ştefan Vodă, iar Muzeului istoric din Copceac a venit şi cu o donaţie din lucrări create de meşterii locali.

„Este vorba de o cooperare culturală la nivelul relațiilor moldo-ucrainene, înaintea sferei economice și de mediu, care ne va ghida pe un drum comun către Uniunea Europeană, și asta e foarte bine”, a estimat Alexandr Palariev.

Mihai Grecu (n. 22 noiembrie 1916, satul Faraonovca, raionul Akkerman - d. 9 aprilie 1998, Chișinău, Republica Moldova) - pictor moldovean, Artist al Poporului RSSM (1986), laureat al Premiului de Stat al URSS (1990). Este fondatorul modernismului artistic moldovenesc, care s-a aflat la originea formării școlii naționale de pictură. Lucrările sale se disting prin dramatismul profund și expresivitatea emoțională a culorilor. Considerat un colorist pasionat, căutător de armonii inedite, pictura lui Mihai Grecu prezintă interes și prin inovații tehnologice.

El a fost un model pentru mai multe generații de pictori, atelierul său fiind școală pentru mai mulți artiști basarabeni, precum Andrei Sîrbu, Andrei Mudrea, Dumitru Peicev, Iurie Platon și alții.

1
0
1
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?