Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4062

Trei conaționali, cercetați și patru documente falsificate, ridicate

25 mai. 21:20   Societate
2710 0

Asupra a trei moldoveni, polițiștii de frontieră au depistat acte falsificate. Aceștia s-au prezentat la trecerea frontierei de stat în calitate de pasageri la curse ce se deplasau în Germania.

În noaptea zilei de ieri, 24 mai 2024, în punctul de trecere a frontierei Cahul au fost supuși controlului adițional cei trei conaționali, identificați ca locuitori ai raionului Comrat, de 20, 32 și respectiv 49 de ani.

În primul caz, s-au depistat un permis de conducere și o carte de identitate românești pe numele posesorului, cu semne vizibile de falsificare. Pentru aceste documente, conaționalul ar fi oferit 150 EUR, transmite Noi.md.

Al doilea moldovean deținea asupra sa o carte de identitate bulgărească falsificată pe numele unei persoane străine. La audieri, bărbatul a precizat că documentul nu-i aparține și că a fost rugat să-l transmită unui conațional de-al său, aflat în Germania.

Încheie șirul ilegalităților un bărbat deținător al dublei cetățenii (MDA/BGR). Polițiștii de frontieră au descoperit un permis de conducere pe numele său, pretins a fi emis de statul polonez, cu semne evidente de falsificare. În timpul audierilor, persoana a declarat că acum un an a frecventat cursurile de conducere în Polonia, unde și-a obținut documentul respectiv. Despre faptul că acesta este fals, nu cunoaște.


Cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor. Actele falsificate au fost ridicate și urmează să ajungă în laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză.

2
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?