X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061

Angela Merkel: Noua dramă din Austria reprezintă ''un avertisment'' în criza imigranților

27 aug. 2015,, 20:00   Externe
4608 2

Foto: topnews.ru

Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi că ''teribila'' descoperire a aproximativ 50 de refugiați morți într-un camion staționat în Austria reprezintă ''un avertisment'' pentru Europa, care trebuie să rezolve criza imigranților, relatează AFP. ''Suntem toți bulversați de aceste teribile vești, potrivit cărora aproximativ 50 de persoane și-au pierdut în timp ce veneau pentru a găsi siguranță'', a declarat Merkel.

Potrivit poliției austriece, corpurile neînsuflețite ale aproximativ 50 de persoane au fost găsite într-un camion staționat pe o autostradă din estul Austriei, nu departe de frontiera cu Ungaria.

''Acesta este un avertisment pentru a trece la treabă, a rezolva această problemă și a da dovadă de solidaritate'', a adăugat Merkel, care participă la un summit privind Balcanii de Vest ce are loc la Viena.

Cancelarul german a recunoscut că țările din Balcanii de Vest se confruntă cu ''enorme provocări'' primind zeci de mii de imigranți care încearcă să ajungă în Uniunea Europeană. ''Este responsabilitatea noastră de a ajuta aceste țări'', a afirmat Merkel. AFP precizează că Macedonia și Serbia, două principale zone de tranzit pentru imigranți și care nu sunt membre ale Uniunii Europene, au făcut apel la UE în cursul summitului să reacționeze.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?