Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Barack Obama îi va primi la jumătatea lunii mai pe liderii țărilor arabe din Golf

18 apr. 2015,, 04:00   Externe
5546 6

Foto: firstnews.ru

Președintele SUA, Barack Obama, îi va primi la jumătatea lunii mai pe liderii celor șase țări din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) - Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman și Qatar - pentru discuții privind dosarul nuclear iranian, dar și pentru analizarea evoluțiilor din Yemen, Irak și Siria, informează AFP.

Aceste întâlniri, prevăzute pentru 13 mai la Casa Albă și 14 mai la Camp David (reședința de vară a președinților americani), vor oferi prilejul de a examina mijloacele de ''consolidare a cooperării în materie de securitate'', a indicat vineri administrația SUA.

Întâlnirile cu liderii monarhiilor arabe din Golf au fost anunțate la începutul acestei luni de liderul american, care dorește să dea noi asigurări acestor țări după încheierea acordului-cadru între marile puteri și Teheran privitor la programul nuclear iranian.

Regimul saudit (sunit), marele rival regional al Iranului șiit, se teme că Teheranul va încerca să se doteze cu bomba atomică după ce va obține ridicarea sancțiunilor internaționale care afectează grav economia iraniană.

Arabia Saudită acuză Iranul că îi înarmează pe rebelii houthi din Yemen, acuzație respinsă însă de Teheran.

Plecați în septembrie din bastionul Saada, situat în nordul Yemenului, rebelii șiiți houthi au preluat controlul asupra capitalei Sanaa, a regiunilor din centrul și vestul țării, ca și a unor părți din sudul țării, ceea ce a provocat intervenția unei coaliții arabe conduse de Arabia Saudită.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?