X 
Transnistria stiri: 1448
Preşedintele stiri: 4073

Obama şi Congresul au ajuns la un acord pe tema negocierilor cu Iranul

15 apr. 2015,, 17:30   Externe
3319 0

Foto: cnsnews.com

Congresul american urmează să-şi spună cuvîntul în legătură cu un eventual acord cu Iranul în dosarul nuclear, în urma unei înţelegeri pe această temă la care Executivul a ajuns cu Casa Albă, relatează BBC News online.

Preşedintele Barack Obama nu se mai opune unui proiect comun al democraţilor şi republicanilor, adoptat în unanimitate de către Comisia pentru Politică Externă din cadrul Senatului.

El a fost de acord să semneze proiectul, care oferă Congresului dreptul de a respinge orice acord viitor cu Republica islamică.

Un acord-cadru în vederea acordului final privind programul nuclear iranian a fost obţinut în aprilie, în urma unor negocieri-maraton.

Statele Unite, Iranul şi alte cinci mari puteri au stabilit la 30 iunie termenul-limită în vederea ajungerii la un acord prin care Occidentul să ridice sancţiunile impuse Teheranului în schimbul unor restricţionări ale programului nuclear iranian.

Unii republicani s-au opus acordului, afirmînd că Teheranul a beneficiat de prea multe concesii. Ei au insistat întotdeauna că este necesar să aibă un cuvînt de spus, în cazul în care un eventual acord implică anularea unor sancţiuni economice impuse Iranului de către Congres.

Proiectul urmează să deblocheze ambele Camere ale Congresului, controlate de către republicani.

Potrivit unei versiuni anterioare a textului, orice plan al lui Obama de anulare a sancţiunilor impuse Iranului urma să fie analizat într-o perioadă de 60 de zile.

Această perioadă a fost redusă la 30 de zile.

De asemenea, Obama va putea să anuleze sancţiunile pe care le-a impus prin decrete prezidenţiale, dar nu şi pe cele impuse de către Congres.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?