X 
Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4074

Piaţa valutară demonstrează o „diminuare a marjei”

18 mar. 2015,, 12:45   Economie
2992 0
Валютный рынок демонстрирует "сужение маржи"
Foto: academic.ru
Piaţa valutară săptămîna aceasta demonstrează o „diminuare a marjei” băncilor şi caselor de schimb valutar la operaţiunile de vînzare/cumpărare a valutei.

Participanţii pieţei valutare, a căror opinie a fost solicitată de "Infotag", indică faptul că indicele mediu al marjei băncilor nu depăşeşte 0,2 lei, iar al caselor private de schimb valutar – 0,1 lei.

"Cu cît este mai mic indicele marjei, cu atît mai multe temeiuri avem pentru a afirma că piaţa se apropie de stabilizare, cînd şi vînzătorii, şi cumpărătorii sînt de acord cu cursul de piaţă al dolarului SUA şi euro", a spus interlocutorul agenţiei.

Participanţii pieţei amintesc că pînă în momentul deprecierii leului moldovenesc, din mijlocul anului 2014, marja medie de vînzare şi cumpărare a valutei, cu care operau jucătorii, oscila între 0,5 şi 0,1 lei.

Întrebaţi despre tranzacţiile de pe piaţă, dealerii afirmă că cererea sporită de valută de luni, 16 martie, în mărime de puţin peste $1 mil. "s-a dus la fund", deoarece în următoarele zile a scăzut pînă la cîteva sute de mii de dolari.

"În lipsa cererii de valută, nu se înregistrează nici vînzare la CSV din partea populaţiei, fapt ce poate fi apreciat diferit. Un argument poate servi cursul actual, care nu este avantajos celor ce intenţionează să vîndă valută", menţionează participanţii pieţei, prognozînd că în ajunul sărbătorilor pascale afluxul de valută va creşte, la fel ca şi volumul remitenţelor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?