X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Elevii moldoveni vor beneficia de consultări pentru orientare profesională

9 mar. 2015,, 14:00   Societate
2596 0
Foto: zvukofenia.ru
Elevii moldoveni vor beneficia de ghidare şi cursuri de orientare profesională, relatează agenţia "Infotag" cu referire la Ministerul Educaţiei. Astfel, circa 4 mii de elevi vor beneficia de ghidare şi cursuri în domeniul orientării profesionale în cadrul unui proiect finanţat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare.

În cadrul proiectului vor fi create trei centre regionale de consiliere şi ghidare în carieră, care vor acorda consultaţii nu doar elevilor, dar şi publicului larg.

Elevii vor fi ajutaţi încă de pe băncile şcolii să ia o decizie informată referitoare la viitoarea profesie sau meserie. De asemenea, se prevede revizuirea şi îmbunătăţirea curriculumului la disciplina „Educaţia civică”. Programul este unul pilot şi va fi realizat în cadrul a 12 instituţii de învăţămînt din Moldova. Scopul acestuia este de a le oferi elevilor şanse mai bune de a se integra în viaţa social-economică a ţării.

Proiectul este implementat de Centrul pentru Educaţia Antreprenorială şi Asistenţă în Afaceri (CEDA) în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?