X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4053

De ce Ion Sturza nu vrea să revină în politică

27 ian. 2015,, 11:00   Politică
4035 5

Foto: flux.md

Fostul premier Ion Sturza afirmă că, începînd cu anul 2009, s-a implicat indirect în politica moldovenească, prin sfaturi oferite partidelor de la guvernare, în situații de criză. Fostul demnitar spune că în acest scop și-a creat un sistem prin care i-a fost asigurat accesul la informații importante din viața publică a țării, notează NOI.md cu referire la declarațiile făcute de Sturza la emisiunea „În Profunzime”.

„Am sesizat atunci că lucrurile pot să se schimbe şi am susţinut partidele de dreapta. Înţelegerea cu cei de la putere a fost ca eu să-i consiliez în diverse probleme. Am creat un sistem pentru a afla despre tot ce se întîmplă în Moldova, ca să încerc să intervin. Aceleaşi sisteme le-am pus şi în Rusia, şi la Bruxelles. Eu veneam cu soluţii în caz de probleme, făceam lobby cu europeni. A funcționat pînă de curînd. Cînd exista o problemă majoră, ieșeam în contact cu conducerea Guvernului, a Parlamentului, a partidelor, pentru a-i sesiza că avem o problemă. Primele luni au fost destul de receptivi, iar după asta lucrurile au deviat. Doar după aceasta am decis să ies în spațiul public, pentru a face presiune. Aceasta a fost contribuția mea”, a explicat Sturza.

Fostul premier afirmă că nu își dorește să revină în politica moldovenească și din considerentul că afacerile sale sînt mai presus de acest demers. Fostul premier mai spune că o eventuală implicare a sa în alegerile din noiembrie 2014 ar fi avut consecințe negative.

„Pentru mine prevalează afacerile pe care le am pe teritoriul Republicii Moldova. Orice implicare a mea ar fi dus la ruperea de partidele de dreapta. Şi mai avea să apară încă o necunoscută în toată situaţia asta. Nu cred că lucrurile se vor schimba în aşa fel încît să mă întorc în politică. Mă gîndesc serios la al doilea exil”, a explicat Ion Sturza.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?