Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4063

Turcia: UE și HRW își exprimă îngrijorarea în legătură cu un proiect al puterii privind poliția

11 dec. 2014,, 23:00   Externe
3370 1

Foto: trm.md

Organizația internațională nonguvernamentală Human Rights Watch (HRW) și Uniunea Europeană (UE) și-au exprimat joi, fiecare în parte, îngrijorarea în legătură cu un controversat proiect de lege al guvernului islamo-conservator de la Ankara, proiect ce întărește puterile poliției din Turcia, după sângeroasele revolte prokurde, informează AFP.

'Proiectul de lege ce propune extinderea de puteri ale poliției afectează protejarea drepturilor omului', a estimat, într-un comunicat, organizația internațională pentru apărarea drepturilor omului.

'Guvernul a făcut deja să treacă prin parlament noi măsuri contestabile privind poliția și acum dorește să-i acorde și mai multe puteri în materie de securitate', a declarat Emma Sinclair-Webb, expertă în problemele Turciei în cadrul HRW. 'Parlamentul trebuie să pună frână și să se asigure că acest proiect de lege protejează drepturile omului, precum și securitatea publică', a mai spus Sinclair-Webb.

În prezent, măsurile sunt dezbătute în cadrul comisiei parlamentare avizate și ar urma să fie votate în ianuarie de parlament, unde Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), la originea proiectului, dispune de majoritate absolută. La începutul lui octombrie, în timp ce frații lor din Siria luptau împotriva jihadiștilor din gruparea Statul Islamic (SI) la Kobane, la frontiera cu Turcia, kurzii turci au protestat ieșind pe străzi împotriva guvernului lor, care refuza să lase să treacă arme și combatanți de partea cealaltă a frontierei.

Confruntări care i-au opus pe kurzii din Turcia unor susținători ai SI au făcut circa 40 de morți. În acest context, premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, a anunțat viitoarea adoptare a unei 'reforme pe marginea securității interne', reformă care le acordă polițiștilor împuterniciri extinse.

Aflată joi în vizită la Ankara, raportoarea pentru Turcia din cadrul Parlamentului European, Kati Piri, a exprimat la rândul său îngrijorări pe marginea acestei probleme. 'Violența nu poate fi utilizată de către poliție decât ca ultim recurs, ținem să precizăm că acest lucru trebuie să fie cel puțin subliniat într-o legislație de acest tip', a spus Kati Pari într-o conferință de presă.

Opoziția acuză regimul de la Ankara că a dorit să transforme Turcia în 'stat polițienesc' și să reducă la tăcere orice contestare care o vizează, precum cea din vara lui 2013.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?