Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Sondaj: Moldovenii oscilează între Uniunea Vamală și cea Europeană

13 noi. 2014,, 12:45   Politică
4414 1
Foto: gagauzinfo.md
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în favoarea acestui demers s-ar pronunța 51 la sută din cetățeni. În cazul unui plebiscit similar pe marginea aderării la Uniunea Vamală, pentru ar opta 49 la sută. Cel puțin asta arată rezultatele sondajului IMAS, realizat în luna septembrie curent, informează NOI.md.

Potrivit studiului, 35% dintre respondenți s-au declarat împotriva aderării Moldovei la UE, 6% au menționat că nu vor participa la referendum, iar 9% au declarat că nu știu. În cazul unui referendum similar privind integrarea în Uniunea Vamală, voturile s-ar repartiza în felul următor: 49% ar vota pentru, 32% - împotrivă, 9% nu ar vota, iar 10 la sută nu știu.

Posibila aderare a Republicii Moldova la NATO continuă să fie privită sceptic de către majoritatea cetățenilor. Astfel, în cazul unui referendum, 25% s-ar declara pentru aderare, 45% - împotrivă, 11% nu ar vota, iar 19% nu ar ști ce să aleagă.

Fiind întrebați dacă Republica Moldova ar trebui să se apropie mai mult de Rusia sau de UE, respondenții s-au pronunțat în măsură egală pentru cele două direcții. 44 la sută au ales Rusia și alți 44 la sută – UE. 12 dintre respondenți nu au știut ce să răspundă la această întrebare.

În ceea ce privește problema unei eventuale invazii rusești pe teritoriul Republicii Moldova, 48 la sută din intervievați s-au arătat îngrijorați de acest lucru, 24 la sută au spus că sînt preocupați într-o anumită măsură, 21 la sută nu s-au arătat îngrijorați.

Sondajul a fost realizat în perioada 1-10 noiembrie 2014 pe un eșantion de 1005 persoane, în 75 de localități, marja de eroare fiind de 3,1 la sută.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?