X 
Cutremure stiri: 506

Dodon: Saharneanu confundă noţiunile economice şi morale

28 iun. 2014,, 13:00   Politică
4995 10
Foto: noi.md
„Anunţînd alocarea de către Uniunea Europeană şi SUA a circa unui miliard de dolari pentru Moldova în ultimii ani drept o manifestare a unei iubiri nemărginite faţă de noi, liberalul reformator Valeiu Saharneanu demonstrează nu doar cunoştinţe proaste în economie, dar şi, o sfidare a bunului simţ”, a declarat pentru NOI.md.

Joi, în cadrul şedinţei Parlamentului, Valeriu Saharneanu a relatat, nu se ştie cu ce ocazie că din „1999 şi până în prezent, UE a lansat în Republica Moldova 636 de proiecte, bugetul total al cărora constituie 965 milioane 400 mii de euro. Toate aceste mijloace au fost alocate sub formă de granturi”.

„În primul rînd, majoritatea mijloacelor alocate sunt credite, dar nu granturi. Acestea vor trebuie rambursate. Dar mai este aici un lucru interesant. Cheltuielile pentru partea tehnică a proiectelor implementate ajunge pînă la 30-40 de procente din valoarea lor, iar aceşti bani se întorc în UE. Amintesc şi de numeroşii emisari şi consilierii pentru implementarea reformelor, care au invadat republica. Păi iată salariul multora dintre ei ajunge şi pînă la 1000 de euro pe zi, plus alte cheltuieli pentru hoteluri, hrană, maşini etc. Aceste mijloace la fel intră în miliardul menţionat”, a precizat şeful socialiştilor.

Interlocutorul a mai amintit, că „doar în anul trecut, gartarbeiterii noştri au transferat din Rusia 1,2 miliarde de dolari SUA. Iată cu ce ar trebui să comparăm simpatiile şi antipatiile UE şi CSI. În general, este straniu să aşteptăm credite de la Rusia, fără a le solicita şi mai ales pe fonul unei isterii rusofobe continue a celor aflaţi la putere”, consideră politicianul.

„Şi cel mai important lucru, noi avem nevoie nu atît de credite, cît de pieţe de desfacere. UE pentru noi doar declară, iar CSI ne oferă. Amintiţi-vă cît de repede şi de independent întreprinderile vinicole din Moldova s-au modernizat la începutul anilor 2000, fără vreun ajutor din afară. Daţi-ne pieţe şi noi vom moderniza economia ţării. Iar să te închini unora şi să-i acuzi pe alţii de „atenţie insuficientă” în probleme financiare, nu e chiar etic”, a conchis Dodon.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав