X 
Cutremure stiri: 502

Voronin: Aderarea Moldovei la UE în calitate de membru cu drepturi depline va încălca Constituția țării

2 iun. 2014,, 17:00   Societate
4719 9
Foto: noi.md
Cel puțin șapte puncte ale Acordului de asociere cu UE încalcă Constituția Republicii Moldova. Declarația aparține președintelui PCRM, Vladimir Voronin, și a fost făcută în cadrul întrevederii cu ambasadorii statelor membre ale UE, transmite NOI.md cu referire la MOLDNEWS.md.

În cadrul întrevederii părțile au făcut un schimb de opinii privind Acordul de asociere RM-UE și consecințele acestuia pentru economia țării. Vladimir Voronin a subliniat că PCRM pornește de la faptul că aderarea Moldovei la UE în calitate de membru cu drepturi depline în timpul apropiat este imposibilă.

Liderul opoziției a indicat șapte puncte ale acordului care, în opinia comuniștilor, sînt inacceptabile, deoarece din procesul decizional sînt excluse autoritățile moldovenești.

„Există o mulțime de puncte care contravin Constituției Republicii Moldova și subminează drepturile suverane ale statului nostru. În particular, este vorba despre crearea unor diferite structuri supranaționale și excluderea Parlamentului Moldovei din procesul decizional, ceea ce contravine principiilor suveranității țării”, a declarat liderul PCRM.

Vladimir Voronin a mai spus că acordul nu conține propuneri care ar contribui la soluționarea problemelor sociale de principiu.

„Proiectul Acordului de asociere cu UE nu corespunde cerințelor de modernizare a Moldovei. Chiar dacă unele puncte ale documentului pot fi folosite ulterior, per ansamblu el nu poate fi semnat pentru că contravine intereselor naționale ale Republicii Moldova”, a conchis Vladimir Voronin.

La rîndul său, șeful Delegației UE în Moldova, Pirkka Tapiola, a menționat că în prezent nu se discută despre aderarea Moldovei la UE, iar toată atenția trebuie axată pe modernizarea țării, inclusiv regiunea transnistreană.

„Integritatea teritorială a Moldovei este un aspect foarte important, însă atingerea acestui obiectiv în totalitate depinde de autoritățile de la Chișinău”, a precizat diplomatul european.

Amintim că, în conformitate cu articolul 7 al legii supreme, „Constituția Republicii Moldova este legea supremă în stat. Nicio lege sau alt act normativ care contravin prevederilor Constituției nu au putere juridică”.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав