X 
Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Recean comentează „atacul” din partea deputaților PLDM

29 mai. 2014,, 15:29   Politică
6154 1
Foto: noi.md
Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, nu se arată deranjat de faptul că 21 de deputați liberal-democrați au cerut efectuarea unui control financiar în cadrul instituției pe care o conduce. Mai mult, Recean susține că demersul parlamentarilor este parte a unui proces democratic. Declarațiile au fost făcute de Recean în cadrul unei emisiuni la postul TV7.

„Presa a exagerat foarte mult această solicitare a 21 de deputați ai PLDM, care m-a delegat în această funcție. Din punctul meu de vedere și din punctul de vedere al colegilor mei, este ceva normal, este un proces democratic, deputații și-au rezervat acest drept. Noi nu trebuie să exagerăm”, a explicat Recean.

Ministrul a respins acuzațiile vehiculate anterior în presă, potrivit cărora instituția ar fi admis mai multe încălcări în procesul organizării unor licitații. Recean a anunțat că un raport final în acest sens va fi făcut public de MAI.

„Sînt sigur că, dacă acolo vor fi constatate nereguli, Procuratura se va autosesiza. Ceea cu ce vă asigur eu este că procedurile au fost respectate. Aceste scurgeri în presă și tot acest val de promovare și lipsire de dreptul la replică a fost regizat și exploatat. Noi am răspuns la toate acuzațiile”, a precizat Recean.

Totodată, ministrul a subliniat că reformele inițiate în cadrul instituției deranjează mai multe persoane și că la mijloc ar exista conflicte de interese. „Eu nu am nimic împotrivă ca reforma să fie criticată”, a încheiat Recean.
Menționăm că un grup de 21 de deputați liberal-democrați au semnat un demers prin care solicită efectuarea unui control financiar la Ministerul Afacerilor Interne.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?