Transnistria stiri: 1445
Preşedintele stiri: 4066

Economia Rusiei va avea de suferit dacă criza din Ucraina continuă, avertizează șeful FMI

14 mai. 2014,, 11:06   Externe
3574 3
Foto: agerpres.ro
Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a avertizat marți că economia Rusiei, care deja riscă să încetinească din cauza crizei din Ucraina, va avea și mai mult de suferit dacă tensiunile cu Occidentul vor continua, transmite Reuters.

'În mod clar situația are deja unele consecințe', a declarat Christine Lagarde la sfîrșitul unei reuniuni cu cancelarul german Angela Merkel. 'Ne-am revizuit deja prognozele pentru Rusia. Aceasta cu condiția însă ca situația să fie rezolvată. Dacă acest lucru nu se va întîmpla în mod clar situația se va deteriora', a adăugat Lagarde.

Luna trecută, FMI și-a revizuit în jos estimările privind ritmul de creștere care ar urma să fie înregistrat în acest an de economia Rusiei pînă la 0,2% de la 1,3% cît estima anterior. Fondul susține că sancțiunile impuse Rusiei de statele SUA, Uniunea Europeană și Japonia din cauza situației din Ucraina îi sperie pe investitori.

Cea mai mare economie europeană, Germania, a găzduit marți la Berlin o reuniune a șefilor principalelor instituții economice și financiare ale lumii (FMI, OECD, Banca Mondială, Organizația Mondială a Comerțului și Organizația Internațională a Muncii).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?