Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4058

Moscova acuză autoritățile Moldovei de „reacție inadecvată”

12 mai. 2014,, 16:32   Societate
7258 12
Foto: eastbook.eu
Moscova califică drept „inadecvată” reacția Chișinăului la participarea delegației ruse conduse de vicepremierul Dmitri Rogozin la manifestațiile organizate pe 9 și 10 mai la Tiraspol, cu prilejul celei de-a 69-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei, relatează NOI.md cu referire la site-ul oficial al MAE al Rusiei.

Potrivit unui comentariu emis de Departamentul pentru informații și mass-media al MAE al Rusiei în legătură cu vizita în Republica Moldova a reprezentantului special al președintelui Rusiei pentru Transnistria Dmitri Rogozin, „afirmațiile despre caracterul unilateral al acestei vizite sînt nefondate, or, partea moldovenească cunoaște foarte bine că Rogozin nu a avut întrevederi la Chișinău în exclusivitate din cauza programului de lucru încărcat al conducerii Republicii Moldova”. În comentariu se precizează că partea rusă și-a anunțat disponibilitatea de a avea întrevederile respective din timp, pe canale diplomatice.

Totodată, Rusia apreciază ca fiind „ilegale” acțiunile întreprinse de forțele de ordine moldovenești la aeroportul din Chișinău în privința bagajelor delegației ruse. „Astfel de acțiuni contravin practicii internaționale și declarațiilor autorităților moldovenești cu privire la abordarea constructivă în relațiile sale cu Federația Rusă. Insistăm ca autoritățile Republicii Moldova să înceteze asemenea acțiuni neprietenoase”, se arată în comunicat.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?