X 
Cutremure stiri: 502

Comuniştii din Transnistria au condamnat "politica dublă a Uniunii Europene faţă de Ucraina"

14 apr. 2014,, 16:10   Societate
3470 0
Foto: podrobnosti.ua
Partidul Comuniştilor din Transnistria (PCT) a condamnat "politica dublă a Uniunii Europene faţă de Ucraina", considerînd că "prin cuvinte, UE solicită respectarea normelor dreptului internaţional, iar de facto susţine neonaziştii". Despre aceasta se vorbeşte în declaraţia CC PCT privind "manifestaţiile barbare anticomuniste din Ucraina".

Potrivit agenţiei "Infotag", comuniştii consideră că "gruparea oligarhică, care a preluat conducerea ţării, încearcă să suprime acţiunile ample de nesupunere civilă din sud-estul Ucrainei".

"Sînt supuşi violenţei deputaţii Radei Supreme, colaboratorii poliţiei şi ai subdiviziunii speciale "Berkut", care sînt devotaţi jurămîntului depus. Pentru a lupta cu propriul popor forţele de la Kiev se pregătesc să creeze subdiviziuni speciale de pedepsire, formate, în general, din activişti ai "sectorului de dreapta", se vorbeşte în documentul, autorii căruia "exprimă solidaritate frăţească cu camarazii ucraineni, care duc o luptă grea cu naţionalismul, neofascismul, pentru dreptate şi democraţie adevărată, pentru viitorul mai bun al Ucrainei".

De asemenea, PCT a condamnat "manifestările revoltătoare ale anticomunismului, care s-au exprimat prin incendierea sediului Partidului Comuniştilor din Ucraina (PCU), urmărirea comuniştilor şi reprezentanţilor altor forţe politice, care au refuzat să susţină lovitura de stat, care practic a avut loc în Ucraina".

"Cele întîmplate demonstrează, o dată în plus, că astăzi în Ucraina sînt la putere forţe naţional-fasciste. Mergînd mai departe pe această cale, ţara riscă să ajungă la fundul prăpastiei", consideră comuniştii.

CC PCT a solicitat "încetarea urmăririi atît a membrilor PCU, pentru convingerile lor, cît şi a tuturor cetăţenilor Ucrainei în baza apartenenţei lor naţionale, culturale, religioase".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав