|
Foto: novostipmr.com |
Reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană, ambasadorul Radojko Bogojevic, a venit cu o vizită de două zile la Chişinău şi Tiraspol.
Agenţia "Infotag" transmite, cu referire la Misiunea OSCE în Moldova, că miercuri înaltul oficial se va întîlni cu vicepremierul, principalul negociator din partea Chişinăului, Eugen Carpov, şi cu viceministrul Afacerilor Externe Valeriu Chiveri.
Tot miercuri delegaţia OSCE va pleca la Tiraspol, unde se va întruni cu reprezentantul special al Transnistriei în procesul de negocieri, Nina Ştanski. În cadrul vizitei, reprezentantul special al OSCE va desfăşura la Chişinău întrevederi cu reprezentanţii societăţii civile şi membri ai comunităţii diplomatice. Vizita are loc în cadrul pregătirilor pentru următoarea rundă de negocieri în formatul "5+2", preconizată pentru finele lunii aprilie, la Viena. Întrevederea reprezentanţilor părţilor, Carpov şi Ştanski, care urma să aibă loc săptămîna trecută, la Tiraspol, a fost contramandată la solicitarea părţii moldoveneşti.
Radojko Bogojevic va susţine un briefing de presă miercuri la Tiraspol şi altul – joi la Chişinău.
Adăuga comentariu