X 
Transnistria stiri: 1445
Preşedintele stiri: 4066

Victor Parlicov: Am devenit incomod

11 mar. 2014,, 16:08   Societate
4202 0
Foto: noi.md
"Am devenit incomod sistemului, după ce în anul 2011 am refuzat solicitarea din partea companiei "MoldovaGaz" de a include în tariful pentru gazele naturale pierderi de 382 de milioane de lei (64 mil. m3) care urmau a fi achitate de consumatori", a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia "Infotag", fostul director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) Victor Parlicov.

"În calitate de compromis, atunci ANRE a acceptat includerea în tarif a pierderilor de circa 160 de milioane de lei (32 mil. m3), adică jumătate din pierderile solicitate. Între timp, am cerut să fie efectuate expertize internaţionale, măsurări suplimentare, să aibă loc discuţii la nivelul comunităţii energetice pentru a discuta subiectul. Nu s-a dat curs acestor solicitări", a spus Parlicov.

Potrivit lui, dacă ar fi fost incluse toate pierderile solicitate, atunci tariful la gazele naturale urma să se majoreze cu circa 2%, însă, datorită insistenţelor ANRE, acesta s-a majorat cu doar 1%.

"După ce nu am acceptat includerea pierderilor în tarif, au început adevăratele probleme şi presiuni din partea tuturor, care au culminat cu suspendarea mea din funcţie în iunie 2012, după care în septembrie am fost repus în funcţie. Acum au găsit alte metode "tehnice" pentru a mă pune la respect", a spus Parlicov.

Fostul director consideră că a existat un consens la nivelul Coaliţiei de guvernare pentru ca să fie lipsit de dreptul de a conduce ANRE pe parcursul unui an de zile.

"Eu nu cred că Ion Hadârcă (liderul liberal-reformatorilor) controlează judecătoriile sau alte instituţii ale statului pentru a le putea influenţa. Cu siguranţă, a existat un consens la nivelul Coaliţiei, dacă s-a procedat într-o asemenea manieră", a spus Parlicov.

Mai mult, el susţine că Curtea Supremă de Justiţie, fără nici un temei, a decis ca şedinţa din 6 martie să fie cu uşile închise.

"Noi am solicitat ca şedinţa să fie închisă doar la capitolul secretului de stat şi audierea probelor cu caracter personal. Instanţa a decis însă ca şedinţa să fie integral închisă, ceea ce înseamnă că nu există proces verbal, nu există înregistrări audio ale şedinţei şi nu există martori. Asta în condiţiile în care în cadrul şedinţei nu a fost prezentată nici măcar o probă cu caracter secret sau caracter personal. Nici reprezentantul Delegaţiei UE nu a avut acces la şedinţă pentru a vedea cum au fost trasate lucrurile", a spus Parlicov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?