X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Osmochescu: Funcţionarii străini nu au dreptul să-i ceară nimic lui Ianukovici

21 feb. 2014,, 14:08   Politică
4891 3
Foto: flux.md
„Publicaţiile ce informează că premierii Poloniei, Franţei şi Germaniei, care au sosit în Ucraina pentru a-i cere preşedintelui Ianukovici să organizeze alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate şi să modifice Constituţia ţării, sau sînt agramaţi, sau denaturează intenţionat informaţia, avînd scopul provocator de a tensiona şi mai mult situaţia. Funcţionarii străini pot doar să propună, să recomande, dar în niciun caz să ceară”, a declarat pentru NOI.md doctorul habilitat în drept internaţional, profesorul Nicolae Osmochescu.

Profesorul a avertizat despre necesitatea de a da dovadă de prudenţă în utilizarea terminologiei.

„Ucraina este un stat suveran şi faţă de el şi conducerea lui nu poate fi aplicată sintagma „a cere”. Nici în dreptul internaţional nu există asemenea noţiune. Premierii îngrijoraţi de evenimentele din Ucraina au propus căi de soluţionare a crizei, însă doar Ianukovici şi Rada Supremă pot decide dacă numai vor ține cont de aceste recomandări sau le vor îndeplini”, a menţionat expertul.

În opinia lui Oscmochescu, par neserioase şi declaraţiile pompoase ale unor politicieni cu privire la o posibilă implicare a forţelor armate ale unor ţări vecine în afacerile interne ale Ucrainei.

„Unul dintre principiile de bază ale dreptului internaţional este soluţionarea litigiilor internaţionale exclusiv prin metode politico-juridice. Orice implicare militară este posibilă doar cu acordul Consiliului de Securitate al ONU, în cazuri foarte excepţionale”, a precizat Osmochescu.

În ceea ce priveşte evenimentele ce au loc în prezent în ţara vecină, în opinia profesorului, conducerea Ucrainei este singură vinovată de izbucnirea conflictului.

„Documentele au fost parafate de ei încă în anul 2010. Timp de trei ani, conducerea ţării le-a tot vorbit cetăţenilor despre semnarea în timpul apropiat a acordului de asociere cu UE. Şi în ultimul moment, brusc „s-au trezit”. Drept consecinţă, o parte din populaţie a explodat”, a conchis Oscmochescu.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?