X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4069

Donald Tusk: Varșovia va cere UE să impună sancțiuni guvernului de la Kiev

19 feb. 2014,, 13:00   Externe
3791 3
Foto: noi.md
Varșovia va cere Uniunii Europene să impună sancțiuni împotriva guvernului de la Kiev după violențele înregistrate în ultimele ore în capitala ucraineană și soldate cu cel puțin 25 de morți, a anunțat miercuri premierul polonez Donald Tusk, potrivit AFP.

'Mă voi adresa astăzi (miercuri — n.r.) șefilor țărilor din UE pentru a le cere să introducă sancțiuni — sancțiuni ce trebuie să-i afecteze sever pe autorii dramei ucrainene, sancțiuni personale și financiare', a declarat premierul Tusk în fața parlamentului de la Varșovia.

'Sper că poziția Poloniei va accelera luarea unei decizii a întregii UE', a adăugat el.

Cu o zi în urmă, Donald Tusk s-a arătat mai prudent în legătură cu eventuale sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva puterii din Ucraina. 'Dacă ar trebui să se aplice sancțiuni, acestea nu ar trebui să fie doar de fațadă. Ele trebuie să fie într-adevăr dureroase pentru guvernul ucrainean. El trebuie să fie conștient de faptul că, din punctul de vedere al Europei, aceasta este aproape o măsură de ultimă instanță. Uniunea Europeană nu dispune cu adevărat de alte mijloace și Polonia nu se numără printre țările care încurajează Uniunea Europeană să folosească sancțiunile zilnic', afirma premierul polonez.

Tot marți, șeful guvernului de la Varșovia afirma că Polonia va acționa în continuare pentru găsirea unui compromis în țara vecină, subliniind că un război civil în această țară 'nu este nici în interesul' Ucrainei și nici în cel al regiunii.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?