Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Dodon este acuzat de manipularea opiniei publice

4 feb. 2014,, 02:29   Politică
6814 10
Foto: actualitati.md
Presa apropiată transfugului Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor, a manipulat atunci cînd a scris că adunările în susținerea referendumului din Găgăuzia, care au avut loc pe data de 2 februarie în Basarabeasca și Taraclia au fost organizate de ultimul.

Potrivit unei declarații a primăriei și Consiliului orășenesc Basarabeasca, ”informația publicată pe mai multe site-uri despre faptul că adunarea locuitorilor orașului Basarabeasca din 2 februarie în susținerea referendumului consultativ din UTA Găgăuzia ar fi fost organizată și petrecută de Partidul Socialiștilor nu este adevărată”.

Consiliul și primăria orașului Basarabeasca insistă că ”adunarea orășenilor a fost organizată potrivit deciziei Consiliului orășenesc Basarabeasca din 17 ianuarie 2014 și a fost petrecută de primăria orașului la indicația Consiliului”.

În aceeași declarație se menționează că peste 60% din consilierii care au votat pentru petrecerea adunării sînt din fracțiunea Partidului Comuniștilor, iar ”decizia a fost aprobată la inițiativa consilierului PCRM, Feodor Jelezoglo”.

”Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a venit la adunare din proprie inițiativă, unde la solicitarea sa i-a fost acordat dreptul la cuvînt”, se mai spune în Declarație.

Pe data de 2 februarie, pe teritoriul UTA Găgăuzia a avut loc un referendum consultativ privind vectorul politicii externe a Moldovei. În aceeași zi, locuitorilor autonomiei le-a fost propus să vină la secțiile de votare pentru a se expune pe marginea fortificării dreptului Găgăuziei la autodeterminare în cazul în care Republica Moldova își va pierde suveranitatea.

Referendumul a avut loc în pofida piedicilor puse de autoritățile de la Chișinău. Autoritățile centrale ale Moldovei au calificat acțiunile Găgăuziei drept manifestare a separatismului, chiar dacă inițiatorii plebiscitului sînt reprezentanți importanți ai partidelor de guvernare, iar decizia de petrecere a referendumului a fost adoptată unanim de toți deputații APG. Pe faptul petrecerii referendumului Procuratura Generală a intentat deja un dosar penal, iar conturile Comitetului executiv al Găgăuziei au fost blocate de autoritățile centrale pentru a nu admite organizarea acestuia.

La urnele de vot s-au prezentat 70,42% din populația cu drept de vot din regiune, astfel plebiscitul fiind considerat valid. Majoritatea alegătorilor au pledat pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală și pentru dreptul la autodeterminare a UTA Găgăuzia în cazul în care țara își va pierde suveranitatea.

În aceeași zi, consultări cu populația privind necesitatea aderării în Uniunea Vamală au avut loc și în raioanele vecine cu UTA Găgăuzia – Taraclia și Basarabeasca, la care au participat 2 mii și 1,2 mii cetățeni, respectiv.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?