Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4066

Sprijinul UE intensifică impactul investiţiilor BERD în Moldova

19 dec. 2013,, 16:18   Economie
4547 0
Foto: zn.ua
"Sprijinul Uniunii Europene intensifică impactul pe care investiţiile Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) îl au în Moldova, ajutînd la îmbunătăţirea vieţii oamenilor", a declarat Octavian Costaş, bancher superior la reprezentanţa BERD în R. Moldova.

Potrivit agenţiei "Infotag", miercuri, într-o şedinţă a Clubului de Presă, organizată de delegaţia UE în R.Moldova şi dedicată activităţii Fondului European de Vecinătate (NIF) în Moldova, cooperării cu BERD şi cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), Octavian Costaș a spus că Uniunea Europeană este un donator important al băncii în Moldova.

"Suportul dotaţional al UE ne suplimentează investiţiile şi se extinde de la consultaţiile pentru autorităţile Republicii Moldova într-o serie de reforme în sfera transporturilor pînă la acordarea de granturi gospodăriilor casnice pentru sprijinirea investiţilor acestora în materii prime conservatoare de energie", a constat Costaş.

NIF finanţează proiecte de infrastructură în domeniul transporturilor, energeticii, mediului şi sfera socială, ajută la susţinerea dezvoltării sectorului privat, în special, a întreprinderilor mici şi mijlocii. Fondul reuneşte sursele de dotaţie din bugetele UE şi ale ţărilor membre într-un fond unic, folosindu-le pentru acordarea de credite din partea instituţiilor financiare europene.

În Moldova, NIF sprijină proiecte de reabilitare a drumurilor, îmbunătăţire a activităţii transportului public, modernizare a infrastructurii energetice, inclusiv investiţiile în eficienţa energetică. Datorită NIF şi cooperării BERD cu BEI în republică au fost reparate sute de kilometri de drum, la Bălţi au apărut troleibuze noi, iar în cîteva localităţi a fost modernizată infrastructura de apeduct.

Managerul de proiecte pe lîngă delegaţia UE în R.Moldova, Alexandr Darras, a spus în şedinţa clubului că prin componenta sa de dotaţie NIF a facilitat accesul în Moldova la investiții în transport, energetică şi mediu.

"NIF oferă un exemplu excelent de cooperare între UE şi instituţiile financiare europene, care unesc eforturile pentru susţinerea modernizării Moldovei", a declarat Darras.

Şefa Departamentului operaţiuni creditare al BEI în Moldova şi Ucraina, Merion Henike, a subliniat că banca apreciază funcţia motivantă şi catalizatoare a NIF.

"Prin suportul tehnic şi investiţiile sale, fondul ajută la elaborarea şi realizarea proiectelor. De exemplu, în Moldova aceasta se referă la 80% din proiectele la care a participat BEI", a amintit ea.

R.Moldova a beneficiat din partea NIF, sub formă de dotaţii, de peste 70 mil. euro. Fondul a ajutat Moldova să atragă peste 850 mil. euro, sub formă de investiţii. Pe lîngă proiectele naţionale, R.Moldova primeşte sprijin în cadrul cîtorva proiecte regionale ale NIF din regiunea estică.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?