Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4068

Un grup de deputați despre perspectivele de a vota moțiunea PCRM

11 dec. 2013,, 15:03   Politică
4972 6
Foto: noi.md
Deputații din partea Partidului „Renaștere-Возрождение” își mențin poziția referitoare la demiterea Guvernului și consideră că aceasta este lipsită de sens. Reacția vine după ce deputații PCRM au înaintat o nouă moțiune de cenzură împotriva Guvernului, ce urmează să fie examinată astăzi de Parlament.

Într-un comunicat de presă, Vadim Mișin, Oleg Babenco și Tatiana Botnariuc afirmă că moțiunea de cenzură înaintată în legătură cu refuzul Guvernului de a publica Acordul de asociere cu Uniunea Europeană este una lipsită de logică. Aceștia susțin că nu vor vota pentru demiterea executivului.

„Am spus de mai multe ori că nu sîntem contra integrării europene, dar aceasta presupune că unele procese care au loc în țara noastră nu sînt totdeauna suficient de bine gîndite și nu sînt calculate consecințele acestui proces şi influenţa asupra cetățenilor. Dar în condițiile actuale demiterea Guvernului nu este logică și utilă”, se spune în declarația deputaților.

Parlamentarii apreciază situația actuală din legislativ drept o farsă politică și participarea la ea o consideră irațională.

Astăzi, în a doua jumătate a zilei, Parlamentul va examina moțiunea PCRM împotriva Guvernului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?