X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Igor Corman comentează liberalizarea regimului de vize pentru Moldova

15 noi. 2013,, 17:20   Politică
4806 1
Foto: noi.md
Președintele parlamentului, Igor Corman, susține că Republica Moldova va depune toate eforturile ca liberalizarea regimului de vize pentru Moldova să fie posibilă din anul 2014. Declarația a fost făcută în contextul anunțului făcut de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care a spus că imediat după Summitul Parteneriatului Estic, Comisia Europeană va propune să fie anulat regimul de vize pentru cetățenii moldoveni în Uniunea Europeană.

“După ce se va veni cu această propunere, legislativul urmează să desfășoare toate procedurile ca această decizie să fie luată de Parlamentul European și de către Consiliul Uniunii Europene. Noi depunem toate eforturile ca acest lucru să se întîmple în anul următor, 2014”, a spus Corman.

Totodată, spicherul a calificat drept speculații declarațiile PCRM, precum că propunerea privind liberalizarea regimului de vize ar putea fi înaintată abia peste doi ani.

“În declarație și raport se spune clar că după Summitul Parteneriatului Estic, iar el va avea loc la sfîrșitul lunii, Comisia Europeană va veni cu această propunere. Declarația domnului Barroso este foarte clară, în pofida unor speculații. Noi am așteptat raportul de progres al Comisiei Europene. Știam că acest raport va fi unul pozitiv, iar domnul Barroso a confirmat acest lucru”, a conchis Igor Corman.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?