X 
Cutremure stiri: 506

Kucima și Kravciuk se îndoiesc de asocierea Ucrainei cu UE

6 noi. 2013,, 03:00   Externe
4107 8
Foto: focus.ua
Foștii președinți ai Ucrainei Leonid Kravciuk și Leonid Kucima și-au exprimat opinia cu privire la posibilitatea semnării acordului de asociere a Ucrainei cu UE. Potrivit UNIAN, ambii foști șefi de stat nu sînt siguri de faptul că Ucraina va fi capabilă să obțină sprijinul din partea Europei.

Astfel, Kucima consideră că "va trebui de plătit pentru tot". Înclusiv și pentru refuzul Ucrainei de a adera la Uniunea Vamală, estimeză ex- președintele țării.

"Trebuie să plătim pentru faptul că nu semnăm acordul cu Uniunea vamală și consecințele le simțim deja. Și nu știu ce preț vom plăti dacă nu semnăm acordul cu Europa la Vilnius. Vă dați seama cine vom fi, în acest caz, pentru Europa. Dacă pentru procesul de negociere am cheltuit mulți ani, iar după fiecare misiune Cox - Kwasniewski apărea o speranță reală, acum speranța se stinge și trebuie să ne dăm seama ce va fi cu noi mîine", - a spus Kucima.

Potrivit lui Kravciuk, cazul ex-premierului Iulia Timoșenko nu a ajuns la un final logic, iar vizita misiunii de observare din partea Parlamentului European condusă de fostul președinte al Parlamentului European Pat Cox și fostul președinte polonez Aleksander Kwasniewski nu a lăsat prea mari speranțe.

" Dacă în urmă cu două luni credeam în semnarea acordului de asociere, după cea de-a 24 vizită a misiunii Cox - Kwasniewski și lipsa unei decizii cu privire la cazul Iuliei Timoșenko, am îndoieli cu privire la semnarea acordului", - a spus Kravciuk.

De asemenea, fostul președinte a subliniat că, din cauza personalității Iuliei Timoșenko Ucraina ar putea pierde șansa de a începe o nouă eră de dezvoltare împreună cu Uniunea Europeană.

" Aceasta este o întreagă epocă. Dar dacă nu putem depăși această epocă doar din cauza lui Timoșenko, nu sîntem suficient de maturi", - a spus Kravciuk.

Amintim că Ucraina așteaptă o decizie finală privind semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană la 14 noiembrie – ziua cînd Cox și Kwasniewski urmează să prezinte raportul misiunii de observatori în numele UE.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав