Transnistria stiri: 1403
Preşedintele stiri: 4062

Conspiraţie la nivel înalt: palestinienii au semnat un acord secret cu Bashar al-Assad

25 oct. 2013,, 20:00   Externe
2863 0
Foto: adevarul.ro
Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a semnat un acord secret în această săptămînă cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, conform unor surse militare şi de securitate, citate de DEBKA file.

Potrivit ofiţerilor de informaţii, Secretarul de Stat american, John Kerry – care intermediază discuţiile de pace israelo-palestiniene- nu ştia de existenţa acestui pact între Damasc şi Ramallah. Kerry este un critic dur al regimului Assad, susţinînd grupurile de opoziţie care doresc înlăturarea sa se la putere. Abbas devine astfel primul lider din regiune – cu excepţia aliaţilor tradiţionali ai preşedintelui sirian, şi anume Iran şi Liban- care abandonează poziţia liderilor arabi şi care îi promite lui Assad sprijin din parte minorităţii palestiniene care lupta pînă acum împotriva sa. Abbas a semnat promisiunea că luptătorii palestinieni se vor retrage dintre rîndurile rebelilor sirieni, vor depune armele şi vor înceta orice opoziţie faţă de armata preşedintelui Assad.

Acordul Abbas-Assad ar putea să influenţeze eforturile Rusiei şi Statelor Unite de a găsi o soluţie politică în cadrul conferinţei Geneva 2 de pe 23 noiembrie, spun sursele militare citate de DEBKA file. Mai multe grupuri de opoziţie vor să boicoteze conferinţa din cauza situaţie nefavorabile de pe teren, însă decizia palestinienilor de a dezerta din rîndul oponenţilor lui Assad ar putea să le schimbe deciziile. În plus, oficialii care au dezvăluit acest plan al lui Abbas condamnă faptul că John Kerry s-a întîlnit cu premierul israelian la Roma miercuri, 23 octombrie, pentru a duce negocieri de pace în cazul israelo-palestinian, fără a cunoaşte realitatea de pe teren şi discuţiile din spatele lui. Şi preşedintele Assad ar fi acţionat fără să îşi anunţe aliaţii iranieni sau prietenii din gruparea Hezbollah.

Suspiciunile asupra faptului că ceva s-ar pune la cale între Damasc şi Ramallah au început marţi noaptea, pe 22 octombrie. În acea noapte, acordul semnat la Damasc a fost livrat la Ramallah (capitala Cisiordaniei) în elicopterul personal al premierului Iordaniei, Abdullah Ensor. Acesta fusese la Damasc împreună cu emisarul special al preşedintelui PA, care a semnat documentul în numele lui Abbas.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?