Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4068

Chişinăul şi Tiraspolul vor continua discuţiile legate de interacţiunea poliţiei şi miliţiei în Bender

24 sep. 2013,, 12:12   Societate
2292 0
Foto: novostipmr.com
Chişinăul şi Tiraspolul vor continua discuţiile legate de interacţiunea poliţiei şi miliţiei din Bender. Potrivit Agenţiei "Infotag", despre aceasta a declarat prim-ministrul Iurie Leancă, la finele întrevederii de la Tiraspol cu pretinsul lider tiraspolean Evgheni Şevciuk.

În conformitate cu Acordul moldo-rus din 21 iulie 1992, poliţia moldovenească şi miliţia transnistreană asigură ordinea publică în Bender – oraş situat pe partea dreaptă a rîului Nistru şi care, din punct de vedere administrativ, intră în componenţa rmn. Între poliţie şi miliţie, permanent, au loc disensiuni. În legătură cu acest fapt, pretinsele autorităţi transnistrene cer retragerea poliţiei moldoveneşti din oraş. În plus, sînt create obstacole în activitatea poliţiei şi a instituţiei penitenciare din oraş. În primăvara acestui an, penitenciarul a fost debranşat de la sursa de alimentare cu apă şi se refuza asigurarea instituţiei cu produse alimentare.

Fiind întrebat despre căile de soluţionare a problemei, Iurie Leancă a menţionat că "aceasta este o problemă complicată care persistă de mai mulţi ani".

"Problema trebuie soluţionată. Trebuie să existe pace şi înţelegere, chiar dacă nu există soluţia problemei politice", a spus premierul Leancă.

La rîndul său, liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a confirmat că "problema are o istorie dureroasă şi veche".

"În Zona de Securitate este necesar de a respecta acordurile, pentru a nu admite destabilizarea situaţiei, iar acordul de bază este cel cu privire la crearea grupului comun operativ de anchetă, care a stabilit numărul poliţiştilor moldoveni în Bender – 100 de persoane. Toate problemele trebuie soluţionate în cadrul grupului comun de anchetă, miliţiei transnistrene şi poliţiei moldoveneşti", consideră pretinsul lider tiraspolean.

În opinia lui, "oricît de problematică, din punct de vedere juridic, ar fi situaţia, pentru toată lumea este clar că într-un singur oraş nu pot activa două sisteme de drept".

El a atras atenţia asupra faptului că poliţia din Bender îndeplineşte legile moldoveneşti, iar miliţia – pe cele transnistrene.

"Noi considerăm că acţiunile unilaterale ale poliţiei în ceea ce priveşte reţinerea cetăţenilor rmn în Zona de Securitate sînt contraproductive. În contextul legislaţiei rmn, este vorba despre privarea ilegală de libertate a cetăţenilor Transnistriei. Nu aş vrea ca această problemă să existe în continuare. Aici există contradicţii de sistem, care trebuie soluţionate la masa negocierilor", a spus Şevciuk.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?