X 
Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4067

Moldova va simplifica intrarea şi ieşirea din ţară pentru transnistrenii cu cetăţenia Rusiei şi a Ucrainei

24 sep. 2013,, 11:26   Societate
5252 0
Foto: tv-pmr.com
În timpul apropiat, Moldova va simplifica considerabil deplasarea pe teritoriul republicii şi ieşirea din aceasta a cetăţenilor Federaţiei Ruse şi ai Ucrainei, domiciliaţi în Transnistria, a declarat luni seara, într-o conferinţă de presă, prim-ministrul Iurie Leancă.

Potrivit agenţiei "Infotag", oficialul a făcut declaraţia în replică la îngrijorarea liderului autoproclamatei rmn, Evgheni Şevciuk, de faptul că Moldova "îşi modernizează punctele de la hotarul cu Transnistria, instalează obiective noi".

"La moment, deplasarea cetăţenilor Transnistriei care deţin paşapoarte ruseşti şi ucrainene prin posturile Republicii Moldova este, ca să spunem mai domol, complicată. Acest fapt trezeşte îngrijorare şi noi vom trata cu multă atenţie modernizarea acestor puncte noi de la frontieră. Nu ne-am dori ca procedurile noi, sub orice formă, nu doar să complice circulaţia, dar şi, precum declarase mai înainte presa moldovenească, să existe răspunderea administrativă a cetăţenilor FR sau ai Ucrainei, cu domiciliu în Transnistria. Amintesc că este vorba de majoritatea cetăţenilor. Eu cred că politica amenzilor, o asemenea influenţă asupra cetăţenilor care traversează frontiera este neconstructivă. Noi vom urmări cu atenţie realizarea intenţiilor partenerilor noştri. Sperăm ca ei să reuşească să rezolve aceste probleme fără a institui restricţii suplimentare, a utiliza mecanisme de impunere administrativă", a spus el.

Conform spuselor liderului tiraspolean, în caz contrar "rmn îşi rezervă dreptul să elaboreze măsuri de intervenţie proporţionale în apărarea intereselor cetăţenilor care locuiesc în Transnistria".

Totodată, el a recunoscut faptul că "posturile transnistrene există efectiv, efectuînd şi controlul vamal, şi cel migraţional". "Noi intenţionăm să le modernizăm pe parcursul anului 2014, dar şi să perfecţionăm şi să simplificăm procedura de deplasare a cetăţenilor", a afirmat Şevciuk.

Iurie Leancă a spus că Moldova instalează nu posturi migraţionale, ci oficii ale Biroului Migraţiune, promiţînd să-i invite în zilele următoare pe toţi participanţii la formatul de negocieri "5+2", dar şi ai mass-media transnistrene, pentru a le demonstra, a-i informa despre viitoarele oficii şi a le arăta la faţa locului în ce va consta rolul acestora.

"Vă asigur că în urma adoptării deciziei respective de către parlamentul nostru, chiar şi anumite restricţii existente acum pentru locuitorii regiunii vor fi eliminate. Vă conving că decizia va fi pozitivă şi va urmări simplificarea modului existent de ieşire din R.Moldova a cetăţenilor FR şi ai Ucrainei, cu domiciliu în Transnistria", a reiterat premierul.

Potrivit odicialului, organizînd evidenţa cetăţenilor străini care intră dinspre Transnistria, Moldova "îşi onorează angajamentele în faţa Comisiei Europene legate de simplificarea vieţii cetăţenilor".

"Din cîte înţeleg, în Transnistria locuiesc foarte mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova. În momentul în care vom obţine regim fără vize cu UE, aceasta va fi în beneficiul cetăţenilor Moldova, cu domiciliu pe partea aceasta şi cealaltă ale Nistrului. Noi nu plecăm de la faptul că am avea nevoie de noi focare de tensiune. Plecăm de la faptul că trebuie întreprinse măsuri suplimentare pentru a nu pune o povară suplimentară asupra cetăţenilor. Înţelegem cu toţii contextul istoric, înţelegem realităţile. Şi pentru acest motiv, ţin să vă mai spun o dată că acestea nu sînt nişte vorbe goale, ci o politică bine orientată de simplificare a regimului existent pentru cetăţeni, fie ai F.Ruse, fie ai Ucrainei, cu domiciliu în Transnistria. Ţin să vă solicit să daţi dovadă de răbdare timp de 2-3 săptămîni, pînă va apărea o decizie concretă a parlamentului nostru, cînd totul va fi accesibil şi clar pentru toţi cei interesaţi", a repetat premierul.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?