X 
Cutremure stiri: 502

Cipru va renunţa în ianuarie la toate restricţiile asupra circulaţiei capitalului

18 sep. 2013,, 13:46   Externe
2619 0
Foto: business24.ro
Cipru va renunţa în luna ianuarie la toate restricţiile asupra circulaţiei capitalului, la 10 luni după ce a devenit primul stat UE care a confiscat o parte din depozitele bancare şi a restricţionat tranzacţiile financiare pentru a evita prăbuşirea sistemului financiar.

Preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, a declarat că statul cipriot va fi "cel mai bun" în ceea ce priveşte respectarea acordului convenit cu creditorii internaţionali, transmite Bloomberg.

Cipru încearcă să-şi revigoreze economia după ce a recapitalizat sectorul bancar cu bani confiscaţi din depozitele negarantate, a închis a doua mare bancă din ţară şi a restructurat cel mai mare grup financiar.

"Ţinta este acum de a crea condiţiile pentru creştere economică şi a ataca problema serioasă a şomajului, de a stabiliza sistemul financiar. Restricţiile sunt ridicate treptat. Se vor încheia undeva în ianuarie 2014", a afirmat liderul de la Nicosia.

Miniştrii Finanţelor din zona euro au aprobat săptămîna trecută o tranşă de 1,5 miliarde euro din împrumutul internaţional pentru Cipru, a doua în cadrul acordului de 10 miliarde euro convenit în primăvară.

FMI va discuta în următoarele zile avizarea propriei contribuţii la această tranşă, în valoare de 84,7 milioane euro.
Economia cipriotă s-a contractat cu 5,9% în trimestrul al doilea, după o scădere de 5% în primele trei luni ale anului. Potrivit estimărilor instituţiilor financiare internaţionale, Produsul Intern Brut va scădea cu un total de 13% în 2013 şi 2014, sub povara măsurilor de austeritate şi restrângerea industriei financiare.

Restricţiile impuse în martie asupra circulaţiei capitalului pentru a evita retragerea masivă a depozitelor din bănci au afectat şi turismul, unul dintre cele mai performante sectoare din economie. Numărul turiştilor străini a scăzut cu 5,3% de la începutul anului până în luna august, cu un declin de 36% în rândul vizitatorilor germani.

Deşi investitorii ruşi au fost principalii afectaţi de reţinerea depozitelor negarantate, numărul turiştilor ruşi care au vizitat Ciprul a crescut în august cu 25%. La aeroportul din Larnaca au apărut reclame la bănci ruseşti, care se laudă, în limbile greacă şi rusă, cu carduri de credit care oferă "acces imediat la bani indiferent unde sunteţi". Anastasiades interpretează situaţia drept un semnal că deşi o parte din capitalul rus a fost retras din ţară, oamenii de afaceri ruşi continuă să facă afaceri pe insulă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав