Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4076

Eugen Carpov se va întîlni joi la Tiraspol cu Nina Ștanski

12 sep. 2013,, 12:39   Societate
2380 0
Foto: karadeniz-press.ro
Joi, la oficiul Misiunii OSCE din Tiraspol, va fi organizată o nouă întrevedere între reprezentanţii politici de pe cele două maluri ale Nistrului în procesul de negocieri – Eugen Carpov şi Nina Ştanski.

Potrivit unui comunicat emis de aşa-zisul minister al afacerilor externe din regiune, citat de Agenţia "Infotag", în cadrul întrevederii se planifică să fie pus în discuţie "un spectru larg de probleme, în special, legate de pregătirea pentru reuniunea de la Bruxelles în formatul "5+2", chestiuni legate de libera circulaţie a cetăţenilor, educaţie. De asemenea, cei doi vor discuta despre mecanismele posibile de prelungire a termenului Protocolului cu privire la principiile de reluarea completă a serviciilor de transport feroviar de mărfuri pe teritoriul Transnistriei, din data de 30 martie 2012".

La sfîrşitul întrevederii, Eugen Carpov şi Nina Ştanski vor răspunde la întrebările jurnaliştilor.

În ajun, următoarea rundă de negocieri în formatul "5+2", care va avea loc la începutul lunii octombrie la Bruxelles, a fost subiect de discuţie între însărcinatul pentru afaceri speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Gubarev, şi pretinsul lider de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk.

Şevciuk şi-a exprimat speranţa că următoarea rundă de negocieri va fi mult mai productivă decît precedenta.

Gubarev a comunicat că, de comun cu Andrei Deşiţa, reprezentant special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE, tuturor participanţilor la procesul de negocieri le-au fost expediate mesaje prin care sînt rugaţi să se expună pe marginea ordinii de zi.

"Se planifică că vor continua discuţiile legate de libera circulaţie. De asemenea, consider că vor fi incluse chestiuni legate de colaborarea organelor de drept de pe cele două maluri ale Nistrului", a spus jurnaliştilor reprezentantul Kremlinului.

Potrivit lui, marţi, el a avut o întrevedere cu vicepremierul Republicii Moldova, Eugen Carpov şi cu şefa Misiunii OSCE în Moldova, ambasadoarea Jennifer Brush. În cadrul reuniunii s-a discutat despre "problemele existente în procesul de negocieri şi căile de soluţionare a acestora".

De asemenea, ieri, la Chişinău a avut loc şedinţa grupurilor de experţi pe probleme de telecomunicaţii şi servicii poştale.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?