X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Guvernul Moldovei elaborează lista actualizată a activelor de stat care urmează să fie privatizate

30 iul. 2013,, 11:55   Economie
3850 2
Foto: moldovenii.md
Guvernul Republicii Moldova preconizează să aprobe, în timpul apropiat, lista actualizată a activelor publice care urmează să fie privatizate. Potrivit dispoziției premierului Iurie Leancă, Ministerul Economiei urmează să prezinte Guvernului, pînă la 20 august, lista actualizată a activelor de stat pasibile privatizării.

Potrivit dispoziției prim-ministrului, care a fost publicată în ”Monitorul Oficial”, ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, în termen de pînă la 10 august 2013, vor efectua inventarierea tuturor bunurilor proprietății publice de stat aflate în administrare, neincluse în lista bunurilor nepasibile de privatizare şi vor prezenta Ministerului Economiei propuneri pentru completarea listei bunurilor proprietate publică de stat supuse privatizării, care vor conţine opinii şi argumente clare în favoarea aplicării modalităţilor de privatizare în conformitate cu prevederile Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, mecanisme, necesitatea angajării unui consultant independent, cu indicarea termenelor de deetatizare a fiecărui bun, precum şi alte informaţii specifice utile.

De asemenea, organelle respective urmează să prezinte Ministerului Economiei informaţii privind starea curentă şi propuneri de asanare (deetatizare, reorganizare, lichidare) a întreprinderilor de stat şi societăţilor pe acţiuni cu cotă de stat pasibile de privatizare (inclusiv pentru cele excluse din lista bunurilor nepasibile de privatizare, anexa la Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice).

Controlul asupra executării acestei dispoziţii va fi efectuat de viceprim-ministru, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?