Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Vadim Mișin: Cheia soluționării conflictului transnistrean se află la Chișinău

17 iul. 2013,, 02:03   Politică
4466 4
Foto: vfokuse.md
Pentru a rezolva conflictul transnistrean este nevoie de voință politică, în primul rînd, din partea autorităților moldovenești. Acest lucru a fost declarat în cadrul unei emisiuni TV de către liderul partidului "Renaștere-Vozrojdenie", deputatul Vadim Mișin, care a fost unul dintre autorii planului de reglementare transnistreană elaborat sub medierea reprezentantului președintelui Rusiei Dmitri Kozak.

"Cheia pentru rezolvarea conflictului transnistrean nu este la Moscova, nu la Washington sau Bruxelles, ci la Chișinău" - a declarat Mișin, adăugînd că Moscova are de asemenea un rol important în procesul de negociere. Potrivit lui, astăzi locuitorii din Transnistria nu au nici o motivație pentru a se reuni cu Republica Moldova. "Dacă astăzi nivelul de viață pe malul drept al Nistrului ar fi fost mai înalt decît pe cel stîng – aceasta ar putea servi ca un stimulent pentru locuitorii de pe malul stîng," - a spus Mișin. Cu toate acestea, potrivit lui, în Transnistria pensiile sînt mai mari, iar prețurile la serviciile comunale, care reprezintă categoria de bază a cheltuielilor cetățenilor Republicii Moldova, sînt de cîteva ori mai mici. "Aceste aspecte îngrijorează oamenii de rînd, iar de opinia lor în cele din urmă depinde dacă va fi reunificarea sau nu", - consideră Mișin.

Potrivit lui, în ultimii "mai mult de 20 de ani, autoritățile Republicii Moldova nu au făcut niciun pas în întîmpinarea acestei categorii a populației". "În Parlamentul Republicii Moldova încă răsună retorica anti-rusă. Proiectul de lege cu privire la funcționarea limbii ruse propus de partidul de "Renașterea" este ignorat. Iar pentru transnistreni este o problemă fundamentală, nu trebuie să uităm că anume pe acest teren a izbucnit conflictul transnistrean", - a reamintit deputatul.

El le-a propus reprezentanților Moldovei să abandoneze poziția "fratelui mai mare" în negocierile cu Transnistria. "Procesul de negociere poate fi pornit din punctul mort doar cu o singură condiție, în cazul în care la masa de negocieri vor fi două părți egale, care vor avea voința politică de a merge în întîmpinare - a declarat Mișin - ne dăm seama că Transnistria nu este recunoscută de nimeni ca stat. Dar trebuie să ținem cont de faptul că mai mult de 20 de ani există un teritoriu, poporul căruia s-a proclamat drept stat, iar acest lucru a fost confirmat printr-un referendum. Se poate, desigur, adopta atitudinea "struțului", pretinzînd că nu vedem toate acestea, dar atunci ar fi un impas, precum este la moment.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?