X 
Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4063

Theresa May merge la Bruxelles

16 oct. 2017,, 08:51   Externe
1880 0

Șefa guvernului de la Londra, Theresa May, se va afla luni la Bruxelles pentru întîlniri cu negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, și cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a precizat duminică, pentru Reuters, biroul premierului britanic.

Theresa May va fi însoțită de ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, și urmează să aibă aceste discuții cu doar cîteva zile înaintea summitului Consiliului European.

Joi, negociatorul-șef al Comisiei Europene, Michel Barnier, și-a exprimat regretul față de "impasul extrem de preocupant" în care se află, în opinia sa, discuțiile legate de "factura" pe care va trebui să o achite Marea Britanie pentru ieșirea din UE.

'În această săptămînă am lucrat într-un spirit constructiv, am clarificat anumite puncte, fără însă a fi făcut mari pași înainte', a constatat Barnier, la finalul celei de-a cincea runde de discuții, într-o conferință de presă cu omologul său britanic, secretarul de stat pentru Brexit, David Davis.

Barnier s-a declarat totuși convins că progrese decisive vor fi posibile în următoarele două luni.


Discuțiile din runda a cincea s-au derulat înaintea summitului crucial al UE de pe 19-20 octombrie. Londra spera că liderii europeni vor decide la summit că s-au înregistrat progrese suficiente pentru deschiderea negocierilor privind viitorul relațiilor comerciale între UE și Marea Britanie.

Conform proiectului de declarație a liderilor europeni, consultat de Reuters, la summitul UE de săptămîna viitoare, Regatului Unit i se va oferi posibilitatea deschiderii în decembrie a negocierilor privind liberul schimb, urmînd ca, în schimbul acestei oferte, Londra să propună termeni mai favorabili pentru retragerea din UE.

UE consideră prioritare trei capitole de negociere — "factura" Brexit-ului, drepturile cetățenilor UE în Marea Britanie și situația frontierei dintre Republica Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord — și condiționează orice discuții privind viitoarele relații cu Londra de o înțelegere prealabilă privind aceste trei domenii, în timp ce guvernul britanic cere ca ambele chestiuni să fie negociate în paralel.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?