X 
Arşiţa stiri: 195
Jocurile Olimpice stiri: 164
Transnistria stiri: 1458

Ucraina s-a oferit să găzduiască o întrevedere a lui Iurie Leancă cu Evgheni Şevciuc

28 iun. 2013,, 13:12   Politică
3123 6
Foto: radiochisinau.md
Preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Leonid Kojara, a propus organizarea în ţara sa, în timpul apropiat, a unei întrevederi a preşedintelui autoproclamatei rmn Evgheni Şevciuk cu prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă. Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojkov, i-a transmis joi invitaţia liderului tiraspolean.

Potrivit unui comunicat al serviciului de presă al preşedintelui autoproclamatei rmn, citat de Agenţia "Infotag", Şevciuk a salutat iniţiativa, apreciind că "întrevederea va fi posibilă numai în cazul în care Transnistria şi Moldova, la nivel de reprezentanţi politici şi experţi, vor elabora proiectele de acorduri pentru rezolvarea unei serii de probleme din domeniul social-economic, în primul rînd, al liberei circulaţii a cetăţenilor".

"În acest caz conducătorii părţilor vor putea semna acordurile respective la întrevedere", a precizat el.

La întrevedere a fost abordată şi problema privind "încetarea eliberării de către Moldova a autorizaţiilor pentru transportatorii transnistreni specializaţi în destinaţii internaţionale". De la începutul anului 12 transportatori şi-au sistat activitatea pe direcţia Odesa, iar Transnistria le-a solicitat reprezentanţilor Ucrainei să transmită autorizaţiile la direct.

"Ucraina şi-a onorat angajamentele, i-a transmis Chişinăului toate autorizaţiile necesare, iar Chişinăul, conform protocoalelor respective, urmează să transmită circa 20% din aceste acte Tiraspolului", a declarat Pirojkov.

Referindu-se la noile reguli de migraţiune ale Moldovei, care îi vor viza pe cetăţenii Rusiei şi ai Ucrainei cu domiciliul în regiunea transnistreană, diplomatul a spus că această chestiune poate fi obiect de discuţii la runda de negocieri ordinară în formatul "5+2" de la Viena.

"Ucraina pune în mod oficial problema deschiderii unui consulat propriu la Tiraspol, care le va permite transnistrenilor care deţin paşapoarte ucrainene să beneficieze de o deservire consulară amplă", a subliniat Pirojkov.

În timpul vizitei, directorul centrului ucrainean "Sotrudnicestvo", Vladimir Fomenko, i-a înmânat lui Şevciuk Ordinul Bisericii Ortodoxe Ucrainene "Cneazul de Kiev Iaroslav cel Înţelept".


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав