|
Foto: noi.md |
Liderul Partidului Comuniștilor solicită să fie inclus pe ordinea de zi a Parlamentului
proiectul de lege privind abrogarea Legii cu privire la asigurarea egalității de șanse. Solicitarea a fost făcută în cadrul ședinței Parlamentului, relatează NOI.md.
Liderul PCRM a declarat că un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament cu un an în urmă, la data de 31 mai, și nici pînă acum nu s-a ajuns la examinarea acestuia.
“Ați făcut mai multe crime împotriva stabilității și poporului moldovenesc. Nu sînt șeful tribunalului, dar cîndva o să fie amintite. Cea mai mare crimă o faceți împotriva religiei”, s-a adresat liderul PCRM deputaților care au votat Legea cu privire la asigurarea egalității de șanse.
Vladimir Voronin a spus că deputații trebuie să voteze neîntîrziat proiectul PCRM. “Să nu se rușineze, să voteze normal cei care nu au alte inclinații. Toți cei care au ascuns un an de zile proiectul să ia deciziile. Ce care nu au ”soveste” să părăsească sala Parlamentului și, dacă este posibil, și Republica Moldova”, a spus Voronin.
Pînă la urmă, propunerea privind includerea proiectului pe ordinea de zi nu a obținut numărul necesar de voturi.
Adăuga comentariu