X 
Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4076

Statistică alarmantă! 41 de accidente în doar două zile, în capitală

10 mai. 2017,, 15:30   Capitala
2427 0

Doar în ultimele 48 de ore, pe străzile din capitală sau produs 41 de accidente rutiere, notează NOI.md.

Din numărul total de accidente înregistrate, în 6 cazuri au avut de pătimit 10 persoane, care s-au ales cu leziuni corporale. Astfel, au fost iniţiate procese penale, pentru stabilirea tuturor circumstanţelor şi tragerea la răspundere a şoferilor vinovaţi.

În 20 de cazuri soldate doare cu pagube materiale şoferii au fost amendaţi cu 900 de lei pînă la 1500 de lei şi aplicate 100 de puncte de penalizare.

În ziua de 8 mai curent, conducătorul unui troleibuz, în vîrstă de 39 de ani, la intersecţia străzilor Bogdan Voievod cu Moscovei a frînat brusc şi a provocat căderea unei pasagere de 71 de ani, care s-a ales cu fractură de coaste.

La intersecţia şoselei Balcani cu strada Doina, un şofer de 31 de ani, conducînd un automobil de model Dacia, s-a tamponat cu un automobil de model Ford Tranzit, condus de un bărbat de 58 de ani. În urma impactului au avut de pătimit şoferul şi pasagerii din automobilul Ford, doi minori cu vîrstele de 2 luni şi, respectiv, 2 ani. De asemenea, s-au ales cu leziuni corporale şi doi pasageri din automobilul Dacia, o domnişoară de 21 de ani şi un tînăr de 20 de ani. Pătimiţii au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Iar în dimineaţa zilei de 9 mai curent, în or. Sîngera s-a produs o coliziune violentă dintre două automobile de modelele Volkswagen Sharan şi Volkswagen Passat, în urma căreia ambii şoferi s-au ales cu leziuni corporale.
Un bărbat de 45 de ani, conducînd un automobil de model Mercedes Benz, a tamponat o tînără de 19 ani, în timp ce aceasta traversa strada neregulamentar la intersecţia străzilor Igor Vieru cu Mircea cel Bătrîn. Victima a fost transportată la spital.

La staţia pentru transport public de la ieşirea din localitatea Bîc, şoferul unui autobuz, în vîrstă de 38 de ani, fără să se asigure, a provocat căderea unei pasagere, în vîrstă de 70 de ani, care s-a ales cu leziuni corporale. La faţa locului a venit ambulanţa.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?