X 
Cutremure stiri: 507

Au fost selectați 10 candidați pentru postul de director al ANRE

2 feb. 2017,, 10:45   Economie
3015 3

Pentru participare la concursul pentru postul de director al Consiliului de administrație al ANRE au fost admiși 10 dintre cei 12 candidați care și-au depus documentele anterior, relatează NOI.md.

Potrivit unui comunicat al Serviciului de presă al Parlamentului, o astfel de decizie a luat Comisia economie, buget și finanțe, în cadrul ședinței de astăzi, după ce a evaluat dosarele pentru concursul de selectare a candidaților la funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

Astfel, din cele 12 persoane care și-au depus dosarele la concurs, membrii Comisiei au admis la interviu 10 candidați. Adrian Cazacu și-a retras candidatura, iar dosarul lui Ruslan Surugiu nu a fost admis la următoarea probă, deoarece este incomplet. Deși candidatul a fost anunțat, acesta nu a completat dosarul.

În urma evaluării dosarelor, conform cerințelor, pentru următoarea probă, cea a interviului, au fost admiși următorii candidați: Ion Matei, Mihail Cernei, Alexandru Lupan, Iurie Ursu, Vasile Daud, Sergiu Ungureanu, Tudor Copaci, Anatolie Cainareanu, Victor Parlicov, Dorin Dușciac.

Interviul va fi organizat la 14 februarie curent, cu începere de la ora 9.00, în clădirea Parlamentului. Fiecare candidat va fi audiat timp de 30 de minute, iar lista de ordine va fi întocmită conform depunerii dosarelor.

Amintim că dosarele de concurs au fost depuse în perioada 2-20 ianuarie 2017. Concursul a fost anunțat pe data de 21 decembrie 2016, atunci cînd, prin decizia Comisiei, a fost aprobat și publicat pe site-ul Parlamentului anunțul și Regulamentul de desfășurare a concursului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав