„Poarta Infernului” a fost descoperită în Turcia

Foto: descopera.ro

În sud-vestul Turciei, în ruinele unui străvechi aşezări, o echipă de arheologi italieni a descoperit „intrarea în Infern”, o peşteră plină de gaze toxice, despre care oamenii Antichităţii credeau că ar reprezenta intrarea în împărăţia subpămînteană a zeului morţii.

Cunoscută sub numele de „Poarta lui Pluto” - Ploutonion în greacă, Plutonium în latină - , peştera este situată în apropiere de străvechiul oraş Hierapolis (azi Pamukkale, în Turcia).

Autorii antici o descriau ca pe o grotă plină de aburi urît mirositori şi ucigători.

„Orice animal care intră în ea moare pe loc”, scria geograful antic grec Strabo (64/63 î.e.n. - cca. 24 e.n.) .

Peştera a fost descoperită de o echipă de arheologi condusă de Francesco D'Andria, profesor de arheologie clasică la Universitatea din Salento, Italia.

Situl arheologic de la Hierapolis este înscris pe Lista UNESCO a Patrimoniul Mondial. Aşezarea a fost întemeiată în jurul anului 190 î.e.n. de către Eumenes al II-lea, regele din Pergam, şi a ajuns în stăpînirea Romei în 133. î.e.n.

În urma acestei schimbări, oraşul elenistic s-a transformat într-un înfloritor oraş roman, cu temple, un teatru şi locuri sacre precum izvoarele termale, despre care se credea că aveau însuşiri tămăduitoare.

”Am descoeprit Plutonium reconstruind traseul unui izvor termal. Izvoarele de la Pamukkale, care au dat naştere celebrelor terase de travertin, îşi au originea în această peşteră”, a explicat prof. D'Andria.

În situl arheologic se găsesc resturile a numeroase construcţii abandonate şi ruinate, posibil ca urmare a unor cutremure, iar şi mai multe ruine au ieşit la iveală datorită săpăturilor. Arheologii au găsit semi-coloane ionice şi, deasupra lor, o inscripţie ce făcea referire la divinităţile subpămîntene Pluto şi Kore.

Au mai fost găăsite, de asemenea, rămăşiţele unui templu, ale unui bazin şi ale unor şiruri de trepte situate deasupra peşterii - toate corespunzînd descrierii locului în documente antice.

„Oamenii puteau asista la ritualuri sacre de pe aceste trepte, dar nu se puteau apropia de intrarea peşterii. Doar preoţii puteau sta în faţa intrării”, a explicat D'Andria.

După părerea lui, exista la faţa locului o anumită organizare „turistică”: de pildă, pelerinilor le erau date păsărele, cu ajutorul cărora să poată vedea efectul mortal al atmosferei peşterii, în timp ce preoţii, aflaţi sub influenţa unor halucinaţii, sacrificau tauri în cinstea zeului Pluto. Cermonia includea şi mînarea animalelor vii în peşteră şi scoaterea lor afară după ce mureau.

În timpul săpăturilor, arheologii au putut constata ei înşişi efectle letale ale peşterii. Mai mute păsări au murit încercînd să se apropie de gura caldă a peşterii, ucise instantaneu de emanaţiile de dioxid de carbon.

După cît se pare, doar preoţii eunuci ai zeiţei Cybele, o străveche divinitate a fertilităţii, puteau intra prin ”Poarta lui Pluto” fără să păţească nimic.

„Îşi ţineau răsuflarea cît puteau de mult”, scrie Strabo, adăugînd că invulnerabilitatea lor s-ar fi putut datora fie castrării, fie ocrotirii divine, fie anumitor capacităţi fizice deosebite, care acţionau ca antidot împotriva gazelor toxice.

Locul era, de asemenea, după spusele prof. D'Andria, faimos pentru viziunile pe care le aveau aici pelerinii şi profeţiile rostite de către oficianţi, un efect care s-ar fi datorat stărilor de halucinaţie produse de gazele provenite din apele freatice de sub Hierapolis.

Încă înfloritor în secolul al IV-lea e.n. şi vizitat ocazional şi în cursul celor două secole următoare, locul era un important centru de pelerinaj pentru intelectualii „păgîni” ai Antichităţii Tîrzii.

În cursul secolului al VI-lea e.n., gura peşterii a fost astupată de către creştini, iar la distrugerea locului au contribuit, probabil, şi cutremurele.

Prof. D'Andria şi echipa sa lucrează acum la reconstruirea digitală a sitului.