X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4053

Grant de 6 mil. euro din partea Germaniei (VIDEO)

28 dec. 2016,, 11:56   Societate
3705 1

Republica Federală Germania va aloca Republicii Moldova un grant în valoare de șase milioane de euro, pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare economică și socială, comunică NOI.md.

Un acord bilateral în acest sens a fost semnat astăzi de ministrul Afacerilor Externe, Andrei Galbur, și ambasadoarea Germaniei la Chișinău, Ulrike Knotz. Conform acordului, două milioane de euro vor fi alocați pentru modernizarea serviciilor comunale, un milion de euro – pentru consilierea prim-ministrului în domeniul dezvoltării economice, iar alte trei milioane vor fi investite în proiecte de sporire a calității asistenței medicale.

„Raporturile dintre Moldova și Germania au evoluat sub semnul prieteniei și bunei înțelegeri – un moment important, ce denotă dinamica relațiilor noastre bilaterale. Germania continuă să joace un rol semnificativ în ceea ce privește consolidarea democrației și a statului de drept, dezvoltarea economică durabilă a țării. Acest sprijin financiar generos ne va fi de un folos real”, a declarat Andrei Galbur în urma semnării Acordului.

Ambasadoarea Germaniei la Chișinău a ținut să precizeze că țara sa va continua să fie un partener de încredere al Moldovei în parcursul european. „Dorim să contribuim la îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației Moldovei și să susținem țara pe calea reformelor asociate cu apropierea de UE. Domeniile cheie ale cooperării noastre sînt serviciile comunale și dezvoltare durabilă a economiei Moldovei, ameliorarea infrastructurii locale, reforma administrației publice”, a remarcat Ulrike Knotz.

Suplimentar, Guvernul Germaniei pune la dispoziția Guvernului de la Chișinău 10 milioane de euro pentru proiectul în derulare „Inițiativa sanitație”, al cărui obiectiv este aprovizionarea cu apă a localităților din sudul republicii.

Pînă în prezent, acordurile bilaterale ale Republicii Federale Germania pentru Moldova se cifrează la circa 120 de milioane de euro.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?