X 
Cutremure stiri: 502

Premierul britanic DAVID CAMERON promite un REFERENDUM pentru IEŞIREA din UE, în 2015

23 ian. 2013,, 12:09   Externe
3146 1
Foto : itar-tass.com
Premierul britanic David Cameron a cedat în cele din urmă în faţa euroscepticilor din partidul său, luînd decizia de organizare, în intervalul 2015-2017, a unui referendum privind rămînerea Marii Britanii în interiorul Uniunii Europene.

Anunţul urmează să fie făcut astăzi, în discursul de la Londra, programat la ora 08:00 GMT (ora 10.00, ora Romîniei), cu privire la viitorul relaţiilor dintre Marea Britanie şi UE.
Discursul ar fi trebuit să aibă loc vinerea trecută la Amsterdam, dar a fost amînat, din cauza crizei ostaticilor din Algeria, în care şi-au pierdut viaţa şi trei cetăţeni britanici.

Cameron ar urma să declare că doreşte rămînerea ţării sale în Uniunea Europeană, dar cu două condiţii - ca UE să se reformeze şi ca forul european să accepte o renegociere a relaţiilor sale cu Londra.

Premierul britanic doreşte să includă nevoia unei ''noi înţelegeri'' cu Bruxellesul în programul electoral al conservatorilor britanici pentru alegerile parlamentare din 2015.

În cazul victoriei Partidului Conservator în acel scrutin, Cameron va organiza referendumul în prima jumătate a viitoarei legislaturi 2015-2019.

''Interesul naţional britanic este mai bine servit în interiorul unei Uniuni Europene flexibile, adaptabile şi deschise, iar o astfel de Europă funcţionează mai bine cu Marea Britanie în sînul său. Dacă nu reuşim să dăm un răspuns provocărilor, pericolul este ca Europa să eşueze, iar britanicii să se îndrepte spre ieşire (din UE - n.red.)'', va explica David Cameron, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав