Despre aceasta a anunțat "Kommersant", cu referire la o copie a documentului.
În acest moment, autoritățile pot să nu stingă pădurile situate "în zone greu accesibile și îndepărtate". O decizie în acest sens este luată de către comisiile regionale de urgență, cu condiția că nu există nici o amenințare la adresa localităților sau obiectelor economiei. De asemenea, serviciile de urgență estimează ce va costa mai mult: mijloacele de stingere a incendiilor sau răul său potențial?
Potrivit publicației, în proiectul amendamentelor, Ministerul Mediului propune introducerea în zonele de control doar a terenurilor amplasate în pădurile de rezervă. Se propune reducerea unor astfel de terenuri pînă la 6% din întreaga zonă a fondului forestier. Potrivit reprezentanților Ministerului, va fi necesară o creștere multiplă a forțelor și fondurilor, precum și va apărea necesitatea de a crea noi servicii aeriene și terestre.
Proiectul corespunzător de amendamente este deja pregătit.
Adăuga comentariu